Saramura de platica cu sos de rosii si usturoi
PrinteazaSaramura de platica cu sos de rosii si usturoi din: platica, suc de rosii, usturoi, sare, apa, piper, cimbru, ardei iute, patrunjel, legume deshidratate.
- 1 -1,5 kg plătică proaspătă
- 100 ml suc de roşii cu ardei
- 7-8 căţei de usturoi
- 2 linguri sare grunjoasă
- 200 ml apă
- piper
- cimbru
- 1 ardei iute pătrunjel verde
- 1 lingură legume deshidratate
Mod de preparare:
Peştele se curăţă de intestine, de solzi, se crestează în partea de sus unde carnea este mai groasă, se spală, se scurge bine şi se îndulceşte cu un praf de sare grunjoasă.
După ce au stat ceva timp la sare (câteva minute sau de seara până a doua zi), se frig pe grătarul cu cărbuni, pe ambele părţi. Cu dosul lamei unui cuţit se răzuie arsura care rămâne după coacere.
Se fierbe 200 ml apă cu sucul, sare şi piper şi cu legumele deshidratate.
După câteva clocote se adaugă şi usturoiul feliat, praful de cimbru şi după ce se opreşte focul, pătrunjelul tocat fin şi ardeiul iute, tăiat pe lung, în patru.
Această zeamă se toarnă fierbinte peste peştele copt, apoi se acoperă câteva minute.
Se poate servi cu mămăliguţă.
Pofta buna!