Sarmale de post cu prune uscate
PrinteazaSarmale de post cu prune uscate din: prune uscate, ulei, ceapa, morcov, sare, piper, orez, varza, mere, cimbru, dafin, coriandru, piper.
Ingrediente:
- 200 g prune uscate
- 3 linguri ulei
- 3 cepe
- 2-3 morcovi
- sare
- piper alb măcinat
- 250 g orez
- 2 verze
- 2 mere
- condimente (cimbru, foi de dafin, boabe de piper)
Mod de preparare Sarmale de post cu prune uscate:
Opăreşti prunele uscate pentru 10 minute, după care le speli în 2-3 ape calde. Dacă foloseşti varză dulce, îi scoţi cotorul, apoi desprinzi frunzele şi le opăreşti pe rând. Le cureţi de nervurile mai groase şi pregăteşti bucăţi de mărime potrivită pentru împachetat.
Dacă varza este murată, pregăteşti foile pentru împachetat umplutura şi, dacă doreşti, le desărezi în apă rece. Toci fideluţă varza rămasă după ce ai obţinut foile pentru sarmale.
Alegi orezul, îl speli şi îl laşi în puţină apă rece.
Cureţi morcovii şi ceapa, după care le speli. Dai morcovii pe răzătoarea fină, iar ceapa o tai mărunt. încingi ulei într-o tigaie şi căleşti ceapa până devine transparentă, apoi adaugi morcovii, orezul şi puţină sare şi piper după gust şi continui să le căleşti împreună, până se înmoaie şi morcovii.
Iei vasul de pe foc şi adaugi prunele tăiate în jumătăţi.
Umpli foile de varză cu câte 1 lingură de umplutură şi formezi sarmale pe care le aşezi într-un tuci uns cu ulei, pe strat de varză tocată. între straturile de sarmale, presari de asemenea varză tocată şi poţi pune felii de mere şi condimente, după gust.
Acoperi sarmalele cu apă fierbinte. Pui vasul să fiarbă la foc mic, pentru aproximativ 1 oră.
Consumi sarmalele reci, în zilele de post.
Pofta buna!