Sepie cu mazăre şi pastramă de vită

Printeaza

O reteta de sepie cu mazare si pastrama de vita din: boabe de mazare, sepii, pastrama de vita, usturoi, ceapa, ardei iute, supa de legume, ulei de masline extravirgin, patrunjel, sare si piper. Sepia este una dintre moluştele care su­portă foarte bine congelarea. Pentru a prepara sepie este necesar, înainte de toate, să i se scoată osul interior care va ieşi foarte uşor dacă îl împingi cu degetele din­spre partea rotundă a sacului. Indepărtează-i apoi ochiul şi ciocul, care se găseşte în punc­tul de întâlnire al tentaculelor. Curăţă bine şi interiorul, precum şi pieliţa exterioară.

Ingrediente:Sepie cu mazăre şi pastramă de vită

  • 350 g boabe de mazăre nouă
  • 300 g sepii mici
  • 60 g pastramă de vită
  • 2 căţei de usturoi
  • 1 ceapă mică
  • 1/2 ardei iute roşu
  • supă de legume (sau apă caldă)
  • 6 linguri ulei de măsline extravirgin
  • 1/2 legătură pătrunjel
  • sare şi piper

 

Mod de preparare:

Toacă foarte mărunt ceapa. Pune-o într-o tigaie cu o lingură de ulei încins, îm­preună cu ardeiul iute curăţat de seminţe şi zdrobit, şi căleşte-o până când se înmoaie.

Taie pastrama cubuleţe. Pune mazărea peste ceapa din tigaie şi căleşte-o 5 minute; toarnă supă (sau apă) caldă cât să o acopere şi fierbe-o circa 7 mi­nute. Adaugă pastrama şi potriveşte gustul de sare şi piper.

Spală şi eviscerează sepiile, taie-le fâşii, stropeşte-le cu 2 linguri de ulei şi amestecă-le cu pătrunjelul tocat. Căleşte-le 2 minute într-o tigaie neaderentă cu ulei încins în care ai pus usturoiul ne­curăţat de coajă şi zdrobit. Pune mazărea pe mijlocul farfuriilor, aranjează deasupra fâşiile de sepie şi serveşte.

Sepie cu mazăre şi pastramă de vită

Sepie cu mazăre şi pastramă de vită

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.