Sirop de trandafiri cu zeama de lamaie
PrinteazaSirop de trandafiri cu zeama de lamaie din: petale de trandafiri, zahar, zeama de lamaie, apa.
Ingrediente:
- 250-300 g petale de trandafiri
- 1 kg zahăr
- zeama de la 1 lămâie sau 1-2 pliculețe sare de lămâie
- 1 l apă
Mod de preparare:
Culegi petalele de trandafiri parfumați, într-o zi însorită, la ora când roua s-a evaporat. Le tai partea albă și le scuturi bine de polen și praf, răsfirându-le de mai multe ori.
Le pui într-un castron și le stropești cu zeama de lămâie sau le presari cu sare de lămâie și le freci puțin între palme.
Torni peste ele apa rece. Le păstrezi astfel până când apa devine roșiatică.
Strecori lichidul în care ai păstrat petalele, printr-o strecurătoare deasă și îl pui la fiert împreună cu zahărul.
Nu arunci petalele de trandafiri, le folosești le prepararea unui oțet de trandafiri mai puțin concentrat.
Într-o ceșcuță cu apă rece, probezi dacă siropul se leagă: picăturile de sirop căzute în apa rece trebuie să rămână sferice, să nu se dizolve.
Torni siropul fierbinte în sticluțe de 300 ml, în prealabil spălate și sterilizate în cuptor.
Le închizi ermetic și le lași să se sterilizeze sub pături, până a doua zi.
Sirop de trandafiri cu zeama de lamaie