Slanina, sunca, muschi si costita tinute la saramura si afumate

Printeaza

Slanina, sunca, muschi si costita tinute la saramura si afumate – Procesul de saramurare și afumare conferă acestor carne o aromă distinctă și o textură savuroasă.

Această rețetă te va ghida prin pașii necesari pentru a obține aceste delicatese acasă.

Ingrediente

Pentru saramură:

  • 2 litri de apă
  • 200 g sare
  • 50 g zahăr
  • 2-3 foi de dafin
  • 10 boabe de piper
  • 4-5 căței de usturoi, zdrobiți
  • 1-2 linguri de boabe de coriandru (opțional)

Carne:

  • 500 g slănină
  • 500 g șuncă (de preferat, din pulpă de porc)
  • 500 g mușchi (de porc sau vită)
  • 500 g costiță

Timpi Estimativi de Preparare

  • Prepararea saramurii: 15 minute
  • Saramurarea cărnii: 5-7 zile (în frigider)
  • Afumarea: 2-3 ore (în funcție de metoda de afumare)
  • Timp total: Variează în funcție de timpul de saramurare

Mod de Preparare

Prepararea saramurii:

Într-o oală, combină apa, sarea, zahărul, foile de dafin, boabele de piper, usturoiul și coriandrul (dacă folosești). Aduceți la fierbere și amestecați până când sarea și zahărul se dizolvă complet.

Lasă saramura să se răcească complet.

Saramurarea cărnii:

Așază carnea (slănina, șunca, mușchiul și costița) într-un recipient mare sau un borcan de sticlă.

Toarnă saramura răcită peste carne, asigurându-te că este complet acoperită. Dacă este necesar, poți adăuga apă pentru a acoperi carnea.

Acoperă recipientul cu un capac sau folie de plastic și lasă-l în frigider timp de 5-7 zile, întorcând carnea la fiecare 2 zile pentru a se săra uniform.

Afumarea:

După ce carnea a fost sărată, scoate-o din saramură și clătește-o sub apă rece pentru a îndepărta excesul de sare.

Lasă carnea să se usuce pe un suport timp de câteva ore.

Așază carnea în afumătoare și afumă timp de 2-3 ore, în funcție de preferințele tale pentru intensitatea aromei de fum. Poți folosi rumeguș de fag, stejar sau alte esențe pentru a obține diferite arome.

Servirea:

După afumare, lasă carnea să se răcească. Poți să o servești rece, tăiată felii, alături de pâine proaspătă, murături sau salată.

Varianta:

Carnea pe care vrei să o păstrezi pentru mai mult timp o pui la saramură, pe care o prepari în felul următor: cântăreşti carnea (slănină, şuncă, muşchi, costiţă). La fiecare 10 kg de carne pui 800 g sare.

Poate te intereseaza si Tăierea, părlirea sau opărirea porcului

Aşezi într-un vas mai adânc sau într-o putină mai întâi şunca, apoi slănina tăiată bucăţi dreptunghiulare, costiţa şi muşchii. Fiecare rând îl presari cu puţină sare şi cu mirodenii (foi de dafin, ienibahar, cimbru).

Prepari saramura din apă cu sare şi amesteci bine până când se topeşte sarea şi torni peste carne. Saramura trebuie să acopere carnea. După 3-4 zile, scoţi costiţele şi muşchii şi le pui la zvântat.

Şuncile le scoţi din saramură la 2-3 zile şi le înţepi cu o furculiţă ca să pătrundă mai bine saramura.

Slanina, sunca, muschi si costita tinute la saramura si afumate

După aceasta le pui la loc. Slănina o scoiţi după 7- 8 zile şi o pui la zvântat. Şuncile le ţii timp de 2 săptămâni, iar dacă sunt foarte mari le mai laşi încă 3-4 zile, apoi le pui la zvântat. Când toate sunt bine uscate, le pui la afumat.

Fumul cel mai bun, care dă gust plăcut cărnii, este cel de coceni de porumb. Un mijloc uşor şi practic pentru afumat este un butoi fără fund. In locul fundului aşezi un lighean sau un alt vas mai mare.

Pe fundul acestuia aşterni un strat de cenuşă, apoi jăratec (cărbuni aprinşi), iar peste jăratec un rând de coceni umeziţi ca să ardă moc­nit.

Bucăţile de slănină, şuncă, muşchi şi costiţă le atârni pe beţe, iar beţele le sprijini de marginea butoiului, astfel încât carnea să se afle în interiorul butoiului.

Acoperi butoiul cu câteva ziare peste care pui un sac, în aşa fel încât fumul să nu iasă. în 4-5 ore carnea este afumată şi capătă o culoare frumoasă.

Ai grijă! Dacă vrei să pui şi cârnaţi, ţine seama că se afumă la fel de repede ca slănina.

In tot tim­pul afumării, la intervale de 15-20 de minute, ridici puţin sacul ca să vezi dacă nu cumva s-au aprins cocenii.

La nevoie, mai pui un rând de coceni. în cazul în care s-au aprins, arunci peste ei un pumn sau doi de rumeguş. După afumare, păstrezi produsele afumate într-o cămară rece şi uscată.

 

 

 

Poftă bună!

 

 

 

 

 

Pofta buna!

 

 

 

 

Incoming search terms:

  • muschi de porc afumat
  • cum se prepara sunca
  • cum se afuma carnea
  • https://www restaurantedelux ro/slanina-sunca-muschi-si-costita-tinute-la-saramura-si-afumate html
  • muşchi afumat
  • cum se afuma sunca
  • reteta sunca afumata
  • muschi afumat de casa
  • cum se afuma slanina
  • cum se face sunca afumata

14 comentarii

  1. Buuun, asa mai zic si eu, la cat mai multe articol din astea

  2. Aia ce e? Slanina, muschi, sunca sau costita 😀 ?

  3. astazi am asezat slanina si sunca la saramura si vreau sa fac reteta sper sa reusesc

  4. foarte la obiect reteta, iar afumarea cu coceni de porumb este geniala!!!n-am coceni dar niste porumb se gaseste si malai. SIMPLU SI LA OBIECT !!!

  5. as vrea sa stiu si eu daca muschiul care ieste de afumat nu trebui dat in fiert inainte de al pune la afumat

  6. @tina: nu trebuie dat in fiert, il poti pune direct la afumat!

  7. Dupa ce faci asa ceva, sa-mi trimit si mie 🙂

  8. Buna chestia cu afumarea

  9. Sunt din Pitesti tocmai am venit din zona Satu Mare, de unde am achizitionat un porc mai bio, de cca 120 kg + serviciile de taiere si bagatul la saramura.

    O parte din porc o sa o iau de Craciun si cealalta parte o voi lua cu ocazia Pastelui 2015.

    Abia astept sa vad ce gust are “porcaria”. In beciul gazdei respective am gustat niste feliute de gusa de porc fierte cu usturoi, cateva feliute de kaizer taiate din ceea ce atarna de tavan, branza de la caprele din curte – toate servite cu ceapa rosie sparta pe capacul butoiului de vin, cu putina palinca si cu paine de casa facuta la test. Si vinul rosu era de fata insa am avut ghinionul sa fiu sofer. Oricum, a fost o nebunie.

  10. Buna ziua! Cat trebuie sa stea in total muschiuletul si costita la saramura? Multumesc.

  11. Uite cateva sfaturi:

    – Slanina nu trebuie sa fie mai lata de 3-4 cm pentru ca cea mai apropiata de sorici are o cu totul alta textura, este mai gustoasa, se sareaza mai bine si nu rancezeste asa usor. Daca, totusi, ai cumparat o bucata de slanina mai groasa, taie din ea pana ajunge la grosimea optima.

    – Slanina se poate sara in doua feluri: cu apa si sare sau doar cu sare.

    – In primul caz, slanina trebuie portionata, sarata si apoi pusa intr-un borcan in care vei turna saramura cat sa o acopere. Daca iti place, poti adauga si crengute de cimbru sau catei de usturoi. Dupa aproximativ 5 zile, slanina se scoate, se spala si se pune la loc in borcan, iar peste ea se toarna saramura noua. Procesul se repeta din 5 in 5 zile, de 5 ori (deci pana se implinesc 25 de zile de la momentul in care ai pus-o initial). Apoi slanina se scoate din borcan, se leaga cu ata si se da la zvantat 1-2 zile. Cand s-a uscat, se pune la afumatoare.

    – Daca vrei s-o sarezi folosind doar sare, trebuie sa freci bine bucatile de slanina (inclusiv pe partea cu sorici) cu sare alba, curata si apoi sa pui slanina intr-un vas de lemn sau de plastic. Dupa zece zile, sareaza din nou slanina adaugand sare si frecand-o bine pe ambele parti; acum poti adauga si condimente dupa gust – cimbru, usturoi, piper, etc. Dupa 3 saptamani de la momentul primei sarari slanina se spala cu apa calduta, se leaga si se lasa sa se zvante 1-2 zile. Apoi se da la afumat.

    – Daca slanina provine de la un purcel tanar si are grosime mica (1-2 cm), se lasa la sarat numai o saptamana.

    – Slanina sarata si cea afumata trebuie pastrate in loc racoros, intunecos si uscat, pentru a evita rancezirea.

  12. acum am vorbit cu fratele meu din holod Bihor si mi-a spus la telefon aceeasi reteta cu sararea de 3 saptamani si restul etc.fum care va sazica este importanta sararea mai ales pentru conservare pe timp lung . Eu mancam slanina vara si nu era ranceda ci era super ok.ca bunicul fie iertat o afuma bine si puteai s-o lasi si in soare pana curgea untura din ea si tot buna era .eu la fele le faceam fara sa stiu decat din reflex de sange de bihorean

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.