Şniţel de peşte cu dovlecei
PrinteazaŞniţel de peşte cu dovlecei
Ingrediente:
- 600 g file de merluciu
- 30 g pesmet
- 100 g făină
- 100 g unt
- 100 ml ulei de floarea-soarelui
- două ouă
- 4 dovlecei
- pătrunjel
- o lămîie
- 3 căţei de usturoi
- 4 linguri de ulei de măsline
- oregano uscat
- sare, piper
- roşii
- ardei copţi
Preparare:
Pătrunjelul se spală, se toacă mărunt, se amestecă bine cu uleiul de măsline, cu sucul de lămîie, usturoiul pisat, sarea, piperul şi se introduce la rece.
Fileurile de peşte se spală, se şterg cu un şervet de hîrtie şi se condimentează. Se face un amestec din ouăle bătute, făina, pesmetul, sarea şi piperul.
Se trec fileurile prin această compoziţie, se prăjesc într-o tigaie unde s-au pus untul şi uleiul de floarea-soarelui, apoi se scot. Se aşază pe un şervet absorbant ca să se elimine uleiul în exces, se pun pe un platou şi se ţin la cald.
Dovleceii se spală, se taie în felii subţiri şi se condimentează. Se amestecă bine cu o linguriţă de oregano, se prăjesc în ulei încins şi se scot cu o spumieră.
Se servesc alături de fileurile de peşte, stropite cu suc de lămîie şi presărate cu verdeaţă tocată.
Şniţel de peşte cu dovlecei
Pofta buna!
Imi place snitelul de peste. Eu de obicei fac snitel de pui.