Somon la cuptor pe pat de cuscus
PrinteazaSomon la cuptor pe pat de cuscus din: ulei de masline, ceapa, fenicul, usturoi, seminte de chimion, lamaie, harissa, sirop de agave, miere, somon, supa de legume, stafide, cuscus, naut, patrunjel, menta, fulgi de migdale.
- 2 linguri ulei de măsline
- 2 cepe mari, feliate subţire
- 1 bulb mare de fenicul, feliat subţire
- 1 căţel de usturoi, tocat
- 1 linguriţă seminţe de chimion
- coaja rasă de la 1 lămâie
- 2 linguri de harissa (pastă de ardei iute)
- 1 lingură sirop de agave sau miere
- 2 bucăţi a câte 1kg de somon fără oase, pielea îndepărtată
Ingrediente cuscus:
- 1 cub supă de legume
- 2 linguriţe de harissa
- 50g de stafide
- 300g de cuscuş
- 2 conserve a câte 400g de năut, scurs
- zeama de la 2 lămâi, coaja rasă de la 1
- 2 linguri ulei de măsline
- 1 legătură mare de pătrunjel, tocat
- 1 legătură mică de mentă, tocată
- 50g fulgi de migdale prăjiţi
- sferturi de lămâie, pentru servit
Mod de preparare:
Incinge uleiul într-o tigaie mare nonaderentă, pune în ea ceapa, feniculul, usturoiul şi seminţele de chimion şi căleşte-le, amestecând frecvent, timp de aproape 15 minute, până când legumele se înmoaie. Adaugă coaja rasă de lămâie şi asezonează. Lasă totul să se răcească.
Combină pasta harissa cu siropul de agave sau mierea. Pune un file de somon, cu partea pe care a fost pielea în jos, pe o bucată mare de hârtie de copt şi unge-l cu jumătate din amestecul cu harissa.
Aşază deasupra legumele, apoi acoperă-le cu celalalt file de peşte, poziţionat astfel încât capătul mai gros al acestuia să fie deasupra capătului mai subţire al primului file.
Incinge cuptorul la 200°C, cu o tavă subţire de copt înăuntru. Unge somonul cu restul de amestec cu harissa, apoi ridică-l cu tot cu hârtie şi aşază-l în tava încinsă. Dă-l la cuptor 30 de minute.
Scoate-l din cuptor şi verifică dacă s-a pătruns bine; în cazul în care nu este suficient de bine făcut după gustul tău, mai lasă-l 5 minute şi verifică din nou.
Pentru a face cuşcuşul, fărâmiţează cubul de supă într-un bol mare şi adaugă pasta harissa, stafidele şi cuşcuşul. Intre timp, pune năutul într-un bol împreună cu zeama de lămâie, uleiul, sare şi piper. Chiar înainte de a servi mâncarea, toarnă 450ml de apă clocotită peste cuşcuş, amestecă bine, apoi acoperă-l cu o farfurie şi lasă-l să se umfle 5 minute.
Adaugă coaja rasă de lămâie, pătrunjelul şi menta în bolul cu năut şi amestecă bine, apoi combină-l cu cuşcuşul fierbinte şi fulgii de migdale. Serveşte-l pe un platou mare şi cald, împreună cu somonul (cea mai uşoară modalitate de a transfera somonul este să-l ridici cu tot cu hârtie şi să-l laşi să alunece de pe ea pe cuşcuş.)
Pentru a servi, taie somonul în felii sau taie felii mai groase şi înjumătăţeşte-le pentru a obţine nişte pătrate robuste.
Somon la cuptor pe pat de cuscus
Pofta buna!