Spaghete cu ciuperci proaspete
PrinteazaSpaghete cu ciuperci proaspete din: spaghete, sare, ciuperci, rozmarin, piper, unt, parmezan, ulei de rapita.
- 450 g spaghete
- sare
- 250 g ciuperci păstrăvul scailor (pleurotus eryngii)
- 1 crenguţă de rozmarin
- piper
- 80 g unt
- 75 g parmezan
- 2 linguri de ulei de rapiţă presat la rece
Mod de preparare:
Se fierb pastele al dente într-o cantitate suficientă de apă clocotită cu sare, conform instrucţiunilor de pe ambalaj, după care se lasă la scurs într-o strecurătoare.
Se curăţă ciupercile, se freacă cu o perie, iar dacă este necesar, se spală şi se usucă imediat. Pălăriile se taie felii foarte subţiri.
Se spală rozmarinul, se scutură de apă, se ciupesc acele şi se toacă mărunt.
Se amestecă pastele fierbinţi şi scurse cu rozmarinul, sarea, piperul, untul şi circa 2 linguri de apă în care au fiert pastele.
Se rade parmezanul şi se încorporează în paste, care se aranjează apoi pe farfurii încălzite în prealabil.
Feliile de ciuperci se aşează peste paste, care apoi se stropesc cu uleiul şi se servesc imediat.
Pofta buna!