Spaghete picante cu ruccola
PrinteazaSpaghete picante cu ruccola din: ruccola, ceapa, usturoi, ardei iute, spaghete, ulei de masline, piper si capere.
Ingrediente:
- 1 legătură ruccola
- 1 ceapă franţuzească
- 2 căţei de usturoi
- 1 ardei iute roşu
- 400 g spaghete
- 6 linguri ulei de măsline
- piper
- 2 linguri capere (de la borcan)
Mod de preparare:
Se toacă ceapa şi usturoiul. Se rup bucăţi frunzele de ruccola. Ardeiul iute se curăţă de seminţe şi se taie rondele.Se fierb spaghetele al dente în apă clocotită cu sare, con form indicaţiilor de pe ambalaj.
Se încinge uleiul de măsline într-o cratiţă şi se căleşte ceapa, apoi se adaugă usturoiul şi ardeiul iute; se călesc puţin împreună. Se scurg pastele şi se păstrează puţină apă de la fiert.
Se amestecă spaghetele cu ruccola, puţină apă de la fiert şi amestecul de ardei; se sărează şi se piperează. Se adaugă apoi caperele şi se amestecă. Se serveşte imediat.
Pofta buna!