Strudel cu branza

Printeaza

Strudel cu branza

Ingrediente:Strudel cu branza

  • 500 g brînză de vacă
  • 50 g unt
  • 4 ouă
  • 50 g stafide
  • coajă de lămîie (rasă)
  • 100—125 g zahăr
  • 1 lingură făină
  • pesmet
  • foitaj

 

Mod de preparare:

Brînză de vacă trebuie să fie bună, grasă  dacă este moale, o punem într-un tifon, sub presă (între două scîndurele). O lăsăm cîteva ore, apoi o trecem prin sită. Adăugăm untul. Frecăm gălbenuşu­rile cu brînză. Pisăm zahărul şi îl punem în brînză, după gust.

Cui îi place, ames­tecă în brînză stafide spălate şi uscate într-un şervet, precum şi puţină coajă de lămîie rasă. Putem amesteca în brînză o lingură rasă de făină. Apoi adăugăm al­buşurile spumă, amestecînd de sus în jos.

Stropim foaia cu unt mult. Apoi o presărăm gros cu făină şi pesmet. îndoim o dată foaia. O stropim din nou cu unt şi o presărăm la fel cu făină şi pesmet.

Intindem brînză pe foaie ca o bandă lată de patru degete şi presărăm zahăr pisat. Rulăm strudelul şi îl tăiem cît tava. Punem bucăţile într-o tavă unsă cu unt topit şi sleit, la distanţă de 1-2 cm.

După ce se coace strudelul, îl tăiem în bucăţi rombice, pe care le servim fierbinţi, pre­sărate cu zahăr pudră.Pentru strudelul cu brînză sau cu vi­şine, foaia trebuie să fie bine uscată.

Din aceleaşi foi şi aceeaşi umplutură putem face o plăcintă. Tăiem foaia foarte bine uscată în jumătate. Din prima ju­mătate tăiem bucăţi pe măsura tăvii şi le aşezăm una peste alta în tava unsă gros cu unt, stropind fiecare foaie cu unt şi presărînd cu făină şi cu pesmet (foarte puţin). întindem apoi brînză în strat egal.

Deasupra aşezăm, în acelaşi fel, a doua jumătate a foii tăiată în bucăţi, pe mă­sura tăvii. Oprim două foi frumoase pen­tru a acoperi la urmă plăcinta. Turnăm mult unt topit ca foile să fie bine unse. Dăm tava la cuptor.

Cînd este gata, scoatem tava, tăiem în tavă plăcinta în bucăţi, le presărăm cu zahăr pudră şi le servim la masă fier­binţi

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.