Strudel cu nuci (varianta)

Printeaza

Strudel cu nuci 

Ingrediente:Strudel cu nuci (varianta)

  • 1 ou
  • 1 lingură ulei
  • 1 păhărel mic de otet
  • 400 g făină
  • 500 g nuci
  • 300 g zahăr
  • 1/2 lămîie
  • 50 g unt
  • pesmet
  • un praf de sare

 

Mod de preparare:

Punem făina într-o cratiţă şi facem în ca o adîncitură în care punem ouăle, uleiul, oţetul, sarea ; turnăm puţină apă călduţă şi, cu o lingură, amestecăm totul împreună. Adăugăm apă călduţă pînă cînd aluatul ajunge potrivit de tare.

Apoi il frămîntăm cu mîna, bine de tot. Pe urmă, scoatem aluatul din cratiţă şi îl punem pe fund presărat cu făină. Il ba­tem, îl ridicăm şi îl lovim de scîndură ; este gata cînd nu se mai lipeşte de mină.

Atunci îl punem pe fund şi îl batem în lung şi în lat cu sucitorul, îndoindu-1 şi bătîndu-1 din nou cu sucitorul. Presărăm făină pe fund şi punem aluatul. încălzim o cratiţă, o întoarcem cu gura în jos peste aluat şi lăsăm să se odihnească timp de 1/2—1 oră.

Apoi îl întindem cu sucitorul pe masa de aluat pînă facem o foaie mare, pe care o presărăm cu făină şi o punem peste o faţă de masă aşternută pe o masă mai mare. întindem întîi foaia pe mînă, apoi pe faţa de masă tragem pe sub foaie cu vîrful degetelor, cu răbdare, pînă ajunge ca o foiţă de ţigară, avînd grijă să nu se rupă. întindem foaia pînă trece de marginile mesei.

Tăiem marginile ră­mase groase în jurul mesei şi lăsăm foaia să se usuce. Pregătim puţin pesmet pisat, un praf de făină şi unt topit. Luăm un pămătuf de pene şi stropim foaia cu unt. Apoi o presărăm cu făină şi pe urmă cu pesmet pisat fin.In timpul cît se usucă foaia, pregătim umplutura: pisăm zahărul, amestecăm 150 g zahăr cu nucile rîşnite, adăugăm zeama de la o lămîie.

După ce presărăm foaia întîi cu unt, apoi cu făină şi pesmet, ridicăm foaia şi o îndoim ; pe urmă o stropim din nou. După aceea presărăm 1/2 din foaie cu nuci pisate, amestecate cu zahăr.

La un deget de marginea foii, la mijloc, deci unde vine îndoitura foii, punem un rînd de boabe de vişine din dulceaţă, lat de două degete, de la un capăt la altul al foii (sau putem stropi cu boabe de dul­ceaţă suprafaţa presărată cu nuci, adică1/2 din foaie).

Apoi răsucim foaia.După ce am rulat 1/2 din foaie, tragem faţa de masă cu foaie cu tot, o mai stro­pim cu unt, o presărăm cu foarte puţin pesmet şi cu zahărul rămas şi continuăm să rulăm. Daca rămîne o parte de foaie nepresărată cu zahăr, o putem rula, însă trebuie neapărat să o stropim cu unt. Pesmet punem foarte puţin. Altfel se usucă strudelul.

Ungem tava măsurăm aluatul, ca să vedem cîte bucăţi de strudel intră în ta­vă. Aşezăm bucăţile la distanţă de 1-2 cm una de alta.

Ungem strudelul deasu­pra cu puţin unt şi îl dăm la cuptor, întîi la foc potrivit, apoi la foc viu, ca pentru cozonac, pînă se rumeneşte. încercăm strudelul dacă este gata, ridicînd cu cu­ţitul o margine. Dacă partea de jos este prea prăjită, iar deasupra a rămas alb, ridicăm tava pe 1-2 cărămizi.

Este mai bine să aşezăm de la început tava pe o cărămidă. Nu scoatem strudelul din cup­tor pînă cînd nu s-a rumenit auriu dea­supra.

Cînd este copt, stoarcem 1/2 lămîie şi ungem cu pămătuful bucăţile fierbinţi. Punem strudelul pe un fund şi-1 tăiem în bucăţi potrivite, rombice. Aşezăm bucăţi­le, una lîngă alta, pe o farfurie ovală.

Le presărăm cu un strat gros de zahăr pudră.

 

Pofta buna!

Incoming search terms:

  • strudel cu nuca

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.