Ştrudel de peşte cu spanac
PrinteazaSe lasă să se decongeleze 300 g spanac congelat. Se curăţă 150 g morcovi şi 150 g ceapă. Se taie fâşii morcovii. Se toacă ceapa şi se căleşte într-o crăticioară, în 2 linguri unt topit, cu morcovii, timp de cca 5 min.
Se ia de pe foc şi se adaugă spanac, 2 ouă, 100 ml smântână, sare, piper. Se taie fâşii 250 g file de somon (fără piele) şi 250 g file de cod (fără piele), se sărează şi se piperează. Cuptorul se încinge la 180 °C. Se rad 100 g caşcaval. Se întind foile de la 200 g aluat de ştrudel (congelat) pe planşetă, se lasă să se decongeleze.
Apoi se repartizează deasupra legumele pregătite, se presară caşcaval ras şi 100 g pesmet alb. Se pun deasupra fileurile de peşte. Se rulează strâns ştrudelele şi se aşază pe o tavă unsă cu ulei, cu partea pliată în jos. Se ung cu un gălbenuş bătut şi se coc la cuptorul pregătit timp de cca 30 de minute.
Ştrudel de peşte cu spanac
Poftă bună!