Stufat de miel cu maghiran si cimbru
PrinteazaStufat de miel cu maghiran si cimbru din: carne de miel, ceapa verde, usturoi verde, ceapa, pasta de tomate, usturoi, sare, piper, maghiran, cimbru, otet, ulei, boia dulce.
- 800 g carne de miel cu os, de pe sira spinarii
- 3-4 legaturi ceapa verde
- 2 legaturi usturoi verde
- 1 ceapa
- 2 linguri pasta de tomate
- optional, 5 catei de usturoi
- sare
- piper negru macinat
- maghiran
- cimbru
- otet
- 2 linguri ulei
- boia dulce
Mod de preparare:
Speli carnea şi o porţionezi. Ca să îndepărtezi mirosul de miel, o păstrezi 1/2 oră în apă cu 2 linguri de oţet, foi de dafin şi piper boabe.
O scurgi şi o clăteşti în multe ape. Cureţi şi speli legumele.
Toci fin ceapa uscată şi o căleşti în uleiul încins. Când s-a înmuiat, adaugi carnea şi o întorci pe toate părţile, până când se albeşte la suprafaţă.
Acoperi carnea cu apă fierbinte, pui capacul şi o fierbi până când carnea se înmoaie, iar volumul apei scade la trei sferturi.
Intre timp, speli ceapa şi usturoiul verde şi le tai în bastonaşe. Le adaugi peste carne şi le laşi să fiarbă aproximativ 10 minute, amestecând din când în când.
Pui pasta de tomate, sare, piper, măghiranul uscat, cimbrul mărunţit, boiaua şi eventual usturoi uscat, fin tocat.
Laşi să fiarbă 5 minute si stingi focul.
Stufat de miel cu maghiran si cimbru
Pofta buna!