Supa cu carne de curcan
PrinteazaSupa cu carne de curcan din: carne de curcan, ceapa, rosii, conopida, morcov, radacina de patrunjel, telina, cartofi, usturoi, faina, ulei, sare, piper, marar, orez, mazare, linte.
- 600 g carne de curcan
- o ceapa
- doua rosii galbene
- 200 g conopida
- un morcov
- o radacina de patrunjel
- o felie de telina
- 4 cartofi
- un catel de usturoi
- o lingura cu faina
- 50 ml ulei
- sare
- piper
- marar
- orez
- mazare
- linte
Mod de preparare:
Carnea de curcan se spală, se taie bucăţele mici şi se pune la fiert în 2 litri de apă cu puţină sare.
Se fierbe 30 de minute, se scoate din apă şi se pune într-un bol.
Morcovul, rădăcina de pătrunjel şi ţelina se curăţă de coajă, se spală şi se dau prin răzătoarea cu ochiuri mari.
Ceapa se curăţă, se spală şi se taie peştişori. Se încinge uleiul într-o cratiţă, se călesc legumele tăiate până se înmoaie, apoi se toarnă peste apa în care a fiert carnea.
Se fierb 10 minute, se adaugă cono¬pida tăiată mărunt sau în bucheţele şi se fierb încă 10 minute.
Se adaugă cartofii curăţaţi de coajă tăiaţi cuburi şi carnea, se verifică de gust şi se continuă fierberea încă 10 minute.
Se adaugă roşiile tăiate mărunt sau date prin râzătoare, făina diluată în puţină apă, usturoiul pisat, mărar tocat şi se fierbe încă 10 minute.
La supa se mai pot adauga orez, mazare sau linte, fierte in prealabil 15 minute.
Supa cu carne de curcan
Pofta buna!