Supa crema de legume cu peste
PrinteazaSupa crema de legume cu peste din: cartofi, praz, telina, ulei de masline, supa de legume, legume deshidratate, zarzavat, pastrav.
- 2 cartofi
- 2 fire praz (numai partea albă)
- 80 g ţelină
- 2 linguriţe ulei de măsline
- 1 l supă de legume
- 1 linguriţă legume deshidratate
- 100 g zarzavat de supă tăiat fâşii
- 200 g file de păstrăv fără piele
Mod de preparare:
Se decojesc cartofii, se spală şi se taie cuburi; se aşază într-o oală şi se acoperă cu apă rece. Se taie rondele prazul.
Se taie în două ţelina şi se toacă; se prăjeşte în ulei, cu prazul. Se scurg cartofii şi se adaugă la legume; se toarnă supa, se condimentează şi se dă în clocot.
Se reduce temperatura şi se lasă să fiarbă cca 25 min.
Intre timp se aşază peştele pe hârtie de copt şi se aşază de jur-împrejur fâşii de legume; se toarnă deasupra 1-2 linguri apă sau supă de legume; se înfăşoară în hârtie şi se fixează bine, ca să nu iasă aburul în timpul coacerii.
Se aşază pe o tavă şi se coace cca 15 min. în cuptorul încins la 190 °C.
Se pasează legumele cu supa, se sărează şi piperează. Se despachetează peştele, se taie bucăţi; se aşază pe farfurii cu legume; supa se serveşte alături.
Supa crema de legume cu peste
Pofta buna!