Supa de dovleac cu orez
PrinteazaSupa de dovleac cu orez
- o felie de dovleac cam de 4-5 cm lăţime
- 1 ceapă mărişoară
- 1 rădăcină de pătrunjel
- 1 bucată de păstârnac
- 2 morcovi
- 4 linguri de orez
- sare
- piper după gust
Mod de preparare:
Cureţi dovleacul de coajă şi seminţe şi îl tai în cubuleţe. La fel, cureţi celelalte zarzavaturi, ceapa o tai mărunt, iar rădăcinoasele le treci prin răzătoarea cu ochiuri mari.
Intr-o oală cu apă (cât să acopere zarzavatul) şi puţin ulei pui la fiert ceapa şi rădăcinoasele. Separat, pui la fiert orezul cu apă. Când au fiert ceapa şi rădăcinoasele, adaugi dovleacul, 1-2 căni de apă fierbinte (dacă supa e prea deasă) şi laşi să fiarbă.
Când este aproape fiert, adaugi orezul şi laşi din nou să fiarbă complet,dar nu uiţi să potriveşti gustul de sare şi piper.
Supă de dovleac cu orez
Poftă bună!
Mamei ii place supa de dovleac.