Supa de mazare cu castravete
PrinteazaSupa de mazare cu castravete din: mazare, cartof, ceapa, zeama de legume, unt, castraveti, oua, smantana, sare, piper, patrunjel.
- 250 g mazăre congelată
- 1 cartof mare tăiat felii
- 1/2 ceapă tăiată fideluţă
- 1 l zeamă concentrată de legume
- 50 g unt
- 1 castravete curăţat de coajă şi de seminţe
- 2 gălbenuşuri
- 150 ml smântână
- sare
- piper
- pătrunjel sau mărar verde pentru garnisit
Mod de preparare:
Pui într-o oală mai mare mazărea, cartoful şi ceapa, adaugi 300 ml zeamă concentrată de legume şi 25 g de unt, laşi să fiarbă încet circa 20 de minute până se înmoaie legumele şi le dai deoparte să se răcească puţin.
Torni zeama cu legumele în robotul de bucătărie, mai adaugi 125 ml de apă şi mixezi, la viteză maximă, până ce obţii un piure mai gros.
Tai castravetele în beţişoare de mărimea unui chibrit şi îl dunstuieşti circa 8-10 minute, în untul rămas, amestecând din timp în timp ca să nu se coloreze prea intens.
Baţi uşor gălbenuşurile, adaugi smântână şi piureul preparat anterior şi amesteci bine. înfierbânţi zeama de zarzavat rămasă, încorporezi amestecul format din gălbenuş şi piure de legume şi laşi să fiarbă la foc mic, amestecând continuu până ce se îngroaşă supa şi devine netedă.
Iei de pe foc, înainte să dea în clocot, ca să nu se închege gălbenuşul. Guşti supa de sare şi de piper, încorporezi beţişoarele de castravete şi verdeaţa tocată şi o consumi imediat.
Supa de mazare cu castravete
Pofta buna!
O sa icnerc si eu supa de mazare