Supa de spanac cu usturoi si smantana
PrinteazaSupa de spanac cu usturoi si smantana din: spanac, usturoi, faina, smantana, ulei, morcov, pastarnac, ardei.
- 500 g spanac
- 1 căţel de usturoi
- 1 ceaşcă supă concentrată
- 1 linguriţă făină
- 1 lingură smântână de gătit
- ulei de măsline
- foi de plăcintă
- 1 morcov
- 1 păstârnac
- 1 ardei gras
Mod de preparare:
Spanacul curăţat se dă într-un clocot, se scurge, se trece sub jet de apă rece şi se toacă, apoi pasează la blender.
Morcovul şi păstârnacul, tăiate în două, se fierb 10 min., se scurg, apoi se taie bastonaşe. Ardeiul se coace pe grill, se curăţă şi se taie fâşii subţiri.
Din 4 foi de plăcintă se taie 2 pătrate cu latura de 30 cm, se suprapun, apoi se aşază pe fiecare fâşiile de legume, se rulează şi se prind la capăt cu o scobitoare.
Intr-un strop de ulei de măsline se prăjesc puţin rulourile, se scot pe şerveţel să se scurgă surplusul de ulei, se îndepărtează scobitorile, se lasă să se răcească puţin, apoi se taie fiecare rulou în jumătăţi egale.
Se prăjeşte căţelul de usturoi presat, se scoate cu o lingură şi se căleşte piureul de spanac cca 10 minute. Se adaugă făina subţiată cu supă, smântână de gătit şi se lasă să clocotească puţin, apoi se sărează şi piperează.
Supa se serveşte cu ştrudele cu legume.
Pofta buna!