Supă de vară
PrinteazaSupă de vară
- 7-8 roşii coapte bine
- 1/2 ceşcuţă ulei
- 1 lingură făină
- 1 linguriţă zahăr
- sare
- pătrunjel verde
Mod de preparare:
Speli roşiile şi le pui la fiert cu 1/2 l de apă. Când roşiile sunt fierte, le strecori (dar păstrezi zeama în care au fiert), le decojeşti şi le treci prin sită. Aureşti făina în puţin ulei, stingi cu roşiile pasate şi cu zeama în care au fiert.
Potriveşti de sare, mai laşi să dea în 1-2 clocote, apoi pui pătrunjelul tăiat mărunt, zahărul şi dai oala deoparte. Serveşti supa cu crutoane sau cu 2-3 linguri orez fiert separat în apă cu 2 cuburi de condiment de pui.
Poftă bună!