Supă de găină cu tăieţei de casă

Printeaza

Supă de găină cu tăieţei de casă din: gaina sau pui, morcovi, ceapa, patrunjel, telina, boabe de piper, sare, ou si faina.

Ingrediente:

  • 1/2 găină sau 1 pui mare
  • 3-4 morcovi
  • 1 ceapă
  • 1 rădăcină pătrunjel cu frunze
  • 1 ţelină
  • 10-12 boabe de piper
  • 1 legătură de pătrunjel verde
  • sare

pentru tăieţei:

  • 1 ou
  • 4 linguri faină

 

Mod de preparare:

Supă de găină cu tăieţei de casă: Spală oul şi sparge-1 în farfurie, adaugă apă cât încape în coaja de ou, un praf de sare şi faină cât cuprinde ca să frămânţi un aluat tare. întinde cu sucitorul o foaie subţire pe o planşetă pe care presari multă faină.

Rulează foaia şi taie cu un cuţit ascuţit fâşii subţiri. Pune-le la fiert în apă cu sare.

Spală carnea şi pune-o la fiert cu apă rece cât s-o aco­pere. După 2-3 clocote, aruncă apa, spală carnea şi oala.

Pune carnea înapoi în oală şi adaugă 3-4 l de apă rece şi fierbe-o 1 oră cu 10-12 boabe de piper.

Curăţă morcovii, ceapa, ţelina şi rădăcina de pătrunjel cu frunze, spală-le, taie-le bucăţi mari şi pune-le la fiert în supa de carne.

Lasă să fiarbă 45 de minute, după care scoate ceapa şi frunzele de pătrunjel. Sărează, după gust, şi mai lasă să fiarbă 15 minute.

Scoate carnea şi adaugă tăieţeii fierţi separat. Pune pătrunjelul verde tocat fin şi lasă să se odihnească 15 minute.

Foloseşte carnea pentru alt fel de mâncare.

 

Pofta buna!

 

Supă de Fasole Roșie și Orez

Supă de Fasole Roșie și Orez: Rețeta Perfectă pentru un Prânz Sănătos și Sățios – este o rețetă delicioasă și hrănitoare, perfectă pentru zilele răcoroase. Bogată în proteine și fibre, această supă vă va încălzi și vă va oferi energie pe tot parcursul zilei. Este o mâncare simplă, dar plină de arome și beneficii nutriționale. […]

 

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.