Sushi cu file de pastrav
PrinteazaSushi cu file de pastrav din: file de pastrav, sare, orez, sake, otet, zahar, ceapa, marar.
- 2 fileuri subţiri de păstrăv
- 2 linguri de sare
- 250 g orez cu bobul rotund
- 1 lingură de sake
- 2 linguri de oţet de orez
- 2 linguriţe de zahăr
- câteva rondele de ceapă verde şi mărar pentru ornat
Mod de preparare:
Fileurile de păstrăv se freacă cu sare pe ambele părţi şi se lasă să stea în vas acoperit timp de 60 de minute.
Orezul se spală până când apa rămâne clară. Apoi se scurge şi se pune la fiert cu 600 ml de apă, cu sake-ul şi cu o lingură de otet de orez.
Se clocoteşte la foc mediu circa 15 minute. După aceea se varsă apa, se trece rapid sub jet de apă rece, se amestecă cu restul otetului de orez şi cu zahărul şi se pune la răcit.
Fileurile de păstrăv se clătesc bine, se şterg de apă şi se aşează într-un vas plat. Se toarnă pe deasupra oţet de orez şi se marinează minim 20 de minute.
Păstrăvii se taie în câte 4 bucăţi. Orezul se împarte în 8 porţii, se presează şi se adaptează uşor ca formă dimensiunii bucăţilorde peşte, care se aşează pe deasupra lui.
Sushiul se serveşte ornat cu rondele de ceapă verde şi cu mărar.
Sushi cu file de pastrav
Pofta buna!