Tagliatelle bolognese
PrinteazaO reteta de tagliatelle bolognese din: tagliatelle, carne tocata, bacon, ulei de masline, ceapa, morcovi, telina, rosii in bulion, usturoi, supa de zarzavat, foi de dafin, oregano, sare si piper.
- 400 g tagliatelle
- 400 g carne tocata (amestec vita-porc)
- 100 g bacon afumat
- 50 ml ulei de masline
- 1 ceapa
- 1 morcov
- 1 telina mica
- 800 g rosii in bulion
- 2 catei de usturoi
- 200 ml supa de zarzavat
- 2 foi de dafin
- 50 g parmezan
- 1 lingurita oregano
- sare
- piper
Mod de preparare:
Curăţaţi legumele, spălaţi-le, apoi tăiaţi ceapa mărunt şi căliţi-o în ulei 1-2 minute, împreună cu baconul tocat mărunt. Adăugaţi morcovul şi ţelina tăiate în cubulete şi după 4-5 minute puneţi carnea tocată şi supa de legume.
Căliţi-o împreună cu legumele 10 minute, apoi adăugaţi roşiile pasate, usturoiul pisat, foile de dafin şi potriviţi de sare şi piper. Fierbeţi sosul la foc mic 30 de minute sau până când se îngroaşă. Fierbeţi pastele în 3 litri de apă şi o linguriţă cu sare, conform instrucţiunilor de fierbere de pe ambalaj. Scurgeţi pastele şi opriţi o cană din apa în care au fiert.
Puneţi sosul bolognese peste pastele fierte, adăugaţi puţin din apa în care au fiert pastele şi oregano. Mai lăsaţi 1 -2 minute la foc mic, amestecând din când în când. Serviţi tagliatellele bolognese calde, presărate cu parmezan dat pe răzătoarea mică.
Tagliatelle bolognese
Pofta buna!