Tagliatelle cu ciuperci si rosii
PrinteazaTagliatelle cu ciuperci si rosii din: tagliatelle, ciuperci, ceapa, usturoi, rosii cherry, cascaval, busuioc, sare, piper, ulei, suc de rosii.
Ingrediente:
- 1 pachet tagliatelle
- 500 g ciuperci
- 1 ceapă
- 4-5 căţei usturoi
- câteva roşii cherry
- caşcaval ras
- câteva frunze de busuioc verde
- sare
- piper
- 2-3 linguri ulei
- 1 cană suc de roşii
Mod de preparare:
Prepari pastele conform indicaţiilor de pe ambalaj. Le scurgi şi păstrezi o cană din apa în care au fiert.
Incingi uleiul şi căleşti ceapa tăiată julien şi usturoiul zdrobit. Când devin sticloase, adaugi ciupercile tăiate după dorinţă.
Ţii pe foc până când începe să se evapore apă lăsată de ele şi torni sosul de roşii.
Amesteci, guşti, potriveşti de sare şi de piper, apoi pui în vas pastele şi roşiile cherry.
Dacă vrei mai mult sos, mai poţi turna din apa în care au fiert. Laşi 10 minute şi opreşti focul. Presari busuiocul şi caşcavalul.
Serveşti calde.
Pofta buna!