Tarta aperitiv cu fasole
PrinteazaTarta aperitiv cu fasole din: ulei, usturoi, sare, piper, ceapa, rosii, cimbru, patrunjel sau busuioc.
- 500 g fasole albă
- 4 linguri ulei
- 4 căţei de usturoi
- sare
- piper
- 1 ceaşcă ulei
- 4 cepe
- 4 roşii (sau 2 linguri bulion de roşii)
- cimbru
- pătrunjel verde sau frunze de busuioc pentru decor
Mod de preparare:
Fierbi fasolea, după ce ai ţinut-o timp de 12 ore la înmuiat. Scurgi zeama şi mixezi boabele bine fierte. Adaugi câte puţin din zeama în care a fiert fasolea, uleiul pus treptat, sare, piper şi pasta de usturoi. Compoziţia trebuie să fie cremoasă, bine legată.
Separat, căleşti în ulei ceapa tocată mărunt, adaugi roşiile date pe râzătoare şi condimentele.
Faci tarta aşa: pe un platou pui jumătate din fasolea frecată cu ulei, întinzi un strat de sos, apoi aşezi un alt rând de fasole şi acoperi cu restul de sos de roşii şi de ceapă. Laşi să se întărească puţin şi serveşti. Decorezi cu puţin pătrunjel tocat sau cu frunze de busuioc.
Tarta aperitiv cu fasole
Pofta buna!