Tarta de casa cu legume

Printeaza

Tarta de casa cu legume din: faina, sare, ulei, vanata, dovlecel, ardei, ceapa, rosii, usturoi, smantana, patrunjel.

Ingrediente:

Pentru aluat:

  • 250 g făină
  • 1 linguriţă sare
  • 60 ml ulei
  • 120 ml apă rece

Pentru umplutură:

  • 1 vânătă, tăiată cubuleţe
  • 1 dovlecel, tăiat felii subţiri
  • 1 ardei gras roşu, fără seminţe, tăiat
  • 1 ceapă mare, tăiată
  • 3 linguri ulei
  • sare
  • piper
  • 250 g roşii, tăiate după preferinţă
  • 3 căţei de usturoi
  • 300 ml smântână vegetală
  • 250 g cartofi fierţi pasaţi
  • 150 g brânză vegetală din soia, mărunţită
  • 1 legătură pătrunjel
  • coajă rasă de lămâie, opţional
  • ulei, pentru uns tava

 

Mod de preparare Tarta de casa cu legume:

Pentru aluat, amesteci făina cu sarea, apoi torni uleiul şi apa. Amesteci cu o furculiţă până se omogenizează.

Muţi compoziţia pe o suprafaţă pudrată cu făină şi frămânţi până când obţii un aluat omogen care nu se mai ţine de degete.

Il înfăşori în folie de plastic şi-l dai la rece o oră.

Incingi cuptorul.

Amesteci feliile de dovlecel, de ardei gras, vânătă şi ceapa cu uleiul. Condimentezi cu sare şi piper, după gust, aşezi legumele într-o tavă şi le dai la cuptor 20 de minute.

Adaugi roşiile şi mai ţii la cuptor 15-20 de minute, până se înmoaie legumele.

Intinzi aluatul şi îl aşezi într-o formă tapetată, inclusiv pe margini, îl înţepi din loc în loc şi îl dai la cuptorul încins 10-15 minute.

Freci usturoiul pisat cu puţină sare, până obţii o pastă fină. Torni smântână vegetală, adaugi cartofii pasaţi şi condimentezi cu sare şi piper, după gust.

Când s-au răcit legumele, pui o parte din compoziţie în forma de tartă şi le nivelezi.

Presari bucăţele de brânză vegetală, torni compoziţia de smântână şi adaugi restul de legume.

Dai la cuptor 40-50 de minute, până se rumeneşte tarta.

O serveşti caldă, cu pătrunjel tocat şi coajă rasă de lămâie.

 

 

Pofta buna!

 

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.