Tarte cu salata de ton si rosii
PrinteazaTarte cu salata de ton si rosii din: făină integrală, ou, apa, ulei, sare, praf de copt, oregano sau salvie, boabe de fasole, unt, roşii, ardei verde, ton în ulei, porumb, ceapă verde sau ceapă roşie, lămâie, pătrunjel, piper, oregano sau salvie uscata, boia.
Ingrediente:
- 200 g făină integrală
- 1 ou
- 3 linguri apă
- 2 linguri ulei
- 1 praf de sare
- 1 vârf de cuţit praf de copt
- 1 vârf de cuţit oregano sau salvie
- 5 linguri boabe de fasole
- 10 g unt
Pentru umplutură:
- 6 roşii mici
- 1/2 ardei verde
- 1 conservă (200 g) ton în ulei
- 3 linguri porumb
- 2 legături ceapă verde sau 1 ceapă roşie
- 1/2 lămâie
- 1/2 legătură pătrunjel
- piper
- boia
- oregano sau salvie uscată
Mod de preparare:
Pentru aluat, amesteci făina, oul bătut cu sarea, salvia, uleiul şi praful de copt.
Amesteci ingredientele, modelezi o sferă de aluat, îl înveleşti în folie şi îl păstrezi în frigider 1/2 oră.
Intinzi aluatul în strat de 4-5 mm. Tapetezi cu aluat forme mici pentru tarte, în prealabil unse cu unt topit.
Peste aluat presari câteva boabe de fasole şi coci tartele 10 minute, în cuptorul preîncălzit, la foc mediu.
Indepărtezi boabele şi scoţi tartele reci din forme.
Pentru salată, scurgi tonul şi îl amesteci împreună cu roşiile şi ardeiul curăţate şi tăiate în cubuleţe, ceapă verde şi pătrunjel fin tocate, porumbul scurs, piper, boia, oregano sau salvie după gust.
Pui salata în tarte cu puţin timp înainte de a le servi.
Tarte cu salata de ton si rosii
Pofta buna!