Tarte sărate
PrinteazaTarte sărate
Aluat tarte:
- 300 g brânză de vaci
- 1 pachet margarină
- 250 g făină
- 1 praf de sare
Pentru umplutură:
- 200 g parizer
- 200 g caşcaval
- 1 cutie ciuperci
- 3 ouă
- pastă de roşii
Mod preparare aluat:
Intr-un castron freci bine brânza de vaci, apoi o amesteci cu margarina, făina şi sarea. Obţii un aluat din care faci bulgăraşi cât o nucă. Ungi apoi formele mici de tarte cu margarina, pui câte un bulgăraş de aluat în fiecare formă şi-l întinzi bine.
Mod preparare umplutura:
Baţi bine ouăle, apoi adaugi parizerul tăiat cubuleţe, caşcavalul ras şi ciupercile tocate. Din această compoziţie pui câte o linguriţă în fiecare tartă. Deasupra torni puţină pastă de roşii. Tartele astfel umplute le pui în tava de aragaz şi le coci circa 20 de minute la foc potrivit.
Poftă bună!