Telina umpluta cu carne de vita
PrinteazaTelina umpluta cu carne de vita din: telina, carne de vita, ceapa, unt, ulei, sare, piper, franzela, ou, patrunjel, marar, rosii, vin.
Ingrediente:
- 12 ţeline potrivite (cât un ou de gâscă)
- 500 g carne de vită
- 1 ceapă
- 150 g unt sau ulei
- sare
- piper
- 1 felie de franzelă
- 1 ou
- pătrunjel şi mărar verde
- 400 g roşii
- 1 pahar de 100 ml vin alb, sec
Mod de preparare:
Curăţaţi ţelinele, scobiţi-le pentru umplut şi fierbeţi-le în apă clocotită 2 minute.
Separat, pregătiţi tocătură, tăiaţi carnea în bucăţi şi sotaţi-le în 80 g unt cu ceapa tocată.
Daţi apoi acest amestec prin maşina de tocat cu sită fină. Puneţi felia de franzelă înmuiată şi bine stoarsă, sare, piper, 1 ou crud şi jumătate din verdeaţă.
Umpleţi ţelinele cu această tocătură bine omogenizată, aşezaţi-le într-o cratiţă cu untul, roşiile curăţate şi tăiate. Adăugaţi vinul şi puţină supă.
Daţi vasul cu ţelinele la cuptor; când sunt gata, puneţi-le pe un platou, ungeţi-le cu unt şi presăraţi peste ele verdeaţa tocată.
Ţelinele se pot prepara, totodată, cu 250 g carne de vită şi 250 g carne de porc.
Preparatul este foarte gustos.
Pofta buna!