Terina de ciuperci si castane in coniac

Printeaza

O reteta usoare de terina de ciuperci si castane in coniac din: ulei de masline, usturoi, ciuperci, ceapa rosie, coniac, castane, ou, pesmet, piure de castane, coaja de portocala, suc de portocala, patrunjel, cimbru, sare, piper, coriandru si frunze de salata.

Ingrediente:Terina de ciuperci si castane in coniac

  • 1 lingură ulei de măsline, plus un pic pentru uns
  • 2-4 căţei de usturoi, zdrobiţi
  • 175 g ciuperci, tăiate
  • 175 g ceapă roşie, tăiată felii subţiri
  • 6 linguri coniac
  • 8 castane ambalate în vid sau din conservă, fără adaos de zahăr
  • 1 ou, bătut
  • 125 g pesmet
  • 400 g piure de castane din conservă, fără adaos de zahăr
  • coaja rasă de la 1/2 portocală plus sucul de la 1 portocală
  • 1 lingură de pătrunjel proaspăt tocat şi cimbru
  • sare şi piper negru

ornare:

  • coriandru proaspăt tocat sau busuioc

garnitură:

  • diverse tipuri de frunze de salată

 

Mod de preparare:

Se încălzeşte cuptorul la 180°C. Se unge o tavă de cozonac (900 g) cu puţin ulei. Se încinge uleiul într-o cratiţă mare la flacără potrivită, apoi se călesc uşor; amestecând mereu, usturoiul, ciupercile şi ceapa 7-8 minute, până când s-au înmuiat şi au căpătat o culoare maronie.

Se adaugă coniacul în cratiţă şi se lasă să fiarbă uşor 1 -2 minute până când scade, apoi se ia vasul de pe foc şi se lasă 3 minute să se răcească. Se rup castanele în bucăţi şi se adaugă în amestecul de ciuperci împreună cu oul, pesmetul, piureul de castane, coaja şi sucul de portocală, pătrunjelul, cimbrul şi sare şi piper după gust. Se foloseşte o lingură de lemn pentru a desface piureul de castane.

Când amestecul este bine omogenizat, se pune cu o lingură în tavă, se nivelează şi se coace la cuptor 45 de minute sau până când suprafaţa s-a rumenit.

Se lasă terina să se răcească în tavă, apoi se răstoarnă pe o farfurie şi se taie felii. Se presară puţin coriandru tocat sau busuioc şi se serveşte cu frunze de salată de diverse tipuri.

Terina de ciuperci si castane in coniac

Terina_de_ciuperci_si_castane_n_coniac

 

 

 

 

 

 

 

 

Poftă bună!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.