Tocăniţă de peşte delicioasă
PrinteazaTocanita de peste delicioasa din: usturoi, maioneza, zeama de lamaie, midii, scoici de rau, ulei de masline, vin, rosii, biban de mare, barbun, scorpie de mare, creveti, paine, frunze de fenicul, ulei de masline extravirgin, busuioc, sofran, sare de mare si piper negru.
Ingrediente:
- 2 căţei de usturoi curăţaţi
- maioneză preparată în casă sau 250 ml maioneză din comerţ
- zeamă de lămâie
- 12 midii
- 20 scoici de râu
- ulei de măsline
- un pahar mic de vin alb
- o conservă de 400 g de roşii lunguieţe
- 2 fileuri mici de biban-de- mare sau plătică, tăiate în două
- 2 fileuri mici de barbun, tăiate în două
- 2 fileuri mici de scorpie- de-mare sau alt peşte alb cu carnea tare
- 4 languste sau creveţi mari, cu carapace
- 2 felii groase de pâine cu coajă crocantă
- o mână mică de frunze de fenicul
- ulei de măsline extravirgin
- o legătură mică de busuioc proaspăt (alegeţi frunzele şi tocaţi tulpinile)
optional:
- un praf de şofran, sare de mare şi piper negru proaspăt măcinat
Mod de preparare:
Ca să preparaţi sosul aioli cu şofran, zdrobiţi un căţel de usturoi, adăugaţi puţină zeamă de lămâie şi şofranul, împreună cu un praf de sare, şi amestecaţ totul într-un mojar sau un blender de condimente, până când obţineţi o pastă.
Adăugaţi o lingură de maioneză şi amestecaţi din nou. Adăugaţi restul de maioneză.
Gustaţi şi mai condimentaţi cu puţină zeamă de lămâie, sare şi piper.
Spălaţi bine midiile şi scoicile de râu în multă apă rece şi curată; frecaţi-le pe cele murdare cu un burete de sârmă şi îndepărtaţi mustăţile.
Dacă găsiţi scoici care nu sunt bine închise, loviţi-le uşor şi, dacă nu se închid imediat, aruncaţi-le.
Incălziţi o cratiţă sau o oală mare şi turnaţi în ea puţin ulei de măsline. Tăiaţi felii restul de usturoi şi prăjiţi-l în ulei până când devine auriu-deschis.
Adăugaţi vinul, roşiile şi tulpinile de busuioc, apoi aduceţi la fierbere. Lăsaţi să fiarbă în clocote mici 10-15 minute, până când sosul scade puţin.
Adăugaţi peştele, moluştele şi crustaceele într-un singur strat şi condimentaţi cu. sare şi piper. Cufundaţi peştele în lichid şi puneţi capacul.
Lăsaţi să fiarbă la foc mic circa 20 de minute, până când toate scoicile s-au deschis, iar fileurile de peşte şi langustele sau creveţii sunt gata. (Aruncaţi scoicile rămase închise.)
Prăjiţi pâinea într-o tigaie cu grătar încinsă şi scoateţi bolurile de servit. Puneţi câte o felie de pâine prăjită în fiecare bol şi deasupra puneţi supa cu polonicul, având grijă să împărţiţi peştele în mod egal.
Presăraţi frunze de fenicul şi busuioc, turnaţi puţin ulei de măsline extravirgin şi adăugaţi câte o lingură zdravănă de sos aioli cu şofran.
Tocăniţă de peşte delicioasă
Pofta buna!