Ton aromat cu lamaie, cu garnitură de morcovi
PrinteazaO reteta simpla de ton aromat cu lamaie, cu garnitura de morcovi din: ton, lamai, morcovi, patrunjel, vin alb sec, frunzed e salata, ulei extravirgin de masline, sare si piper.
- 4 bucăţi de ton de 150 g fiecare
- 2 lămâi netratate
- 2 morcovi medii
- 1 lingură de pătrunjel tocat
- 2 dl vin alb sec
- 4 frunze de salată pentru ornat
- 3 linguri de ulei extravirgin de măsline
- sare
- piper
Mod de preparare:
Aşezaţi într-o tavă bucăţile de ton, adăugaţi trei linguri de ulei de măsline, sare, piper şi sucul strecurat al unei jumătăţi de lămâie. Spălaţi cealaltă lămâie şi tăiaţi-o felii subţiri. Curăţaţi, spălaţi şi tăiaţi julien morcovii.
Aranjaţi peste bucăţile de ton feliile de lămâie şi morcovul. Stropiţi-le cu vinul şi acoperiţi tava cu o folie de aluminiu. Incălziţi cuptorul la 180°C, băgaţi tava pentru 20 de minute, apoi scoateţi peştele acoperit de lămâie şi de morcov cu ajutorul unei spumiere şi aşezaţi-l pe farfuriile ornate cu frunze de salată.
Dacă e nevoie, puneţi sosul să scadă câteva minute la foc iute şi stropiţi tonul cu acesta. Presăraţi pătrunjel tocat, condimentaţi cu piper după gust şi serviţi.
Ton aromat cu lamaie, cu garnitură de morcovi
Poftă bună!