Tort de ciocolată cu nuci
PrinteazaO reteta delicioasa de tort de ciocolata cu nuci din: oua, zahar, nuca, faina, sare, zahar vanilat, unt, galbenusuri, lapte, extract de vanilie, cacao, rom, coaja de lamaie si miez de nuca.
- 10 ouă
- 10 linguri zahăr
- 200 g nucă măcinată
- 4 linguri făină
- un praf sare
- un plic zahăr vanilat
pentru cremă:
- 350 g unt
- 250 g zahăr
- 6 gălbenuşuri
- 200 ml lapte
- o linguriţă extract de vanilie
- 6 linguri cacao
- o ciocolată cu lapte
- 3 linguri rom natural
pentru sirop:
- 200 g zahăr
- coaja de la 1-2 lămâi
- 300 ml apă
- miez de nucă coaptă pentru ornat
Mod de preparare:
Pentru început, se freacă bine gălbenuşurile cu un praf de sare şi se adaugă zahărul şi vanilia. Se toarnă laptele cald şi se fierbe la foc mediu.
Când a început să se umfle şi să capete consistenţă, se dă deoparte.
In acest timp, se prepară blatul. Gălbenuşurile se freacă cu un praf de sare şi se bat albuşurile spumă. Se adaugă zahărul în ploaie, gălbenuşurile, nuca măcinată şi făina cernută.
Se încorporează uşor ca să nu se lase şi se toarnă în forma de tort. Se coace la 120°C.
Se freacă untul, se amestecă cu crema de ou, se adaugă romul, vanilia, cacaua şi ciocolata topită şi răcită. Se pregăteşte siropul şi se răceşte.
Se însiropează blatul, se umple şi se îmbracă cu crema de ciocolată şi se ornează cu jumătăţi de nucă si nucă de cocos.
Tort de ciocolată cu nuci
Pofta buna!