Tort cu biscuiti si struguri
PrinteazaTort cu biscuiti si struguri din: biscuiti, esenta de rom, nuci, margarina, ciocolata, lapte, zahar, cacao, crema de ciocolata, struguri, praf crema de vanilie, praf pentru ciocolata alba, frisca.
- 750 g biscuiţi populari
- 2 fiole esenţă de rom
- 250 g nuci tăiate mărunt
- 250 g margarină
- 100 g ciocolată amăruie
- 450 ml lapte dulce pasteurizat
- 200 g zahăr
- 50 g cacao
Pentru umplutură şi decor:
- 400 g cremă de ciocolată cu gust de arahide
- 300 g struguri
- 4 linguri zahăr
- 2 plicuri praf pentru cremă de vanilie
- 250 ml lapte dulce pasteurizat
- 1 plic praf pentru ciocolată caldă
- 200 g friscă
Mod de preparare:
Treci biscuiţii prin maşina de tocat sau îi zdrobeşti cât mai fin. îi amesteci cu nucile şi îi stropeşti cu esenţa de rom. Intr-un vas aşezat pe foc mic, topeşti margarina şi ciocolata amăruie. Intr-un alt vas, fierbi laptele cu zahărul şi cacaua. Torni peste biscuiţi cele două siropuri obţinute şi amesteci până omogenizezi compoziţia.
Pui compoziţia în forma de tort unsă cu unt şi o presezi până obţii un blat. Când s-a răcit, îl ungi cu crema de ciocolată şi îl acoperi cu jumătăţi de boabe de struguri. Prepari crema de vanilie mixând praful cu lapte rece şi zahărul. Acoperi strugurii cu crema de vanilie şi introduci tortul în frigider pentru 2 ore.
Inainte de servire, îl acoperi cu frişcă şi presari praf pentru ciocolată caldă, apoi decorezi cu boabe de struguri.
Tort cu biscuiti si struguri
Pofta buna!