Tort diplomat pentru aniversari

Printeaza

Tort diplomat pentru aniversari din: lapte, zahar, oua, zahar vanilat, gelatina, frisca, smantana, clementine, ananas, portocale, kiwi, piscoturi si ciocolata.

 

Ingrediente:

  • 1 l lapte
  • 500 g zahăr
  • 4 ouă
  • 2-3 plicuri zahăr vanilat
  • 3-4 plicuri de gelatină
  • 1 l frişcă
  • 200 g smântână
  • 2 clementine
  • 1 cutie de ananas
  • 2 portoca­le
  • 1 kiwi
  • 1 pungă pişcoturi
  • 1 ciocolată

 

Mod de preparare:

Pui laptele pe foc cu zahărul, ouăle şi zahărul vanilat şi amesteci încontinuu, până când compoziţia de pe foc începe să fiarbă.

După aceea pui gelatina într-o ceaşcă cu puţină apă şi o dizolvi, apoi o adaugi în compoziţia de pe foc şi amesteci bine.

Dai apoi compoziţia la rece.

Cât timp se răceşte compoziţia, pui jumătate din frişcă şi o mixezi. Apoi o amesteci cu smântână.

Aran­jezi o tavă potrivită şi pui pe ea o folie de aluminiu, iar fructele le tai cubuleţe şi le laşi la scurs de zeamă.

In compoziţia răcită pui frişca bătută şi fructele, pe care le amesteci uşor, după care le torni în tavă, iar după ce ai pus totul în tavă, aranjezi pişcoturile peste compoziţie. Dai tortul la frigider câteva ore.

Cât stă la frigider, mixezi şi cealaltă jumătate de frişcă, pe care o păstrezi pentru ornat.

Scoţi tava din frigider, o răstorni pe o tavă întinsă, după care începi să o ornezi cu frişcă peste tot.

Pui pe aragaz, într-un vas mic, ciocolata ruptă şi adaugi puţin lapte.

Amesteci încontinuu, până când se topeşte complet ciocolata şi începi să scrii cu ea ce doreşti pe tortul diplomat.

 

 

 

Tort diplomat pentru aniversari

Tort_diplomat_pentru_aniversari

 

 

 

 

 

 

Pofta buna!

 

 

 

Carrot Cake – Tort cu morcovi

Carrot Cake – Tort cu morcovi din: morcovi, zahar brun, ulei vegetal, oua, extract de vanilie, praf de copt, faina de grau, bicarbonat, sare, scortisoara, chimbir, cuisoare, nuci, stafide.   Ingrediente: 2 căni de morcovi rași fin 1 cană de zahăr brun 1 cană de ulei vegetal 3 ouă mari 1 linguriță de extract de […]

 

 

Pofta buna!

 

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.