Tort cu frisca si fructe si coaja de portocala din: oua, zahar, faina, apa, ulei, coaja de lamaie si portocala, zahar vanilat, praf de copt, unt, lapte, amidon, frişcă lichidă, fructe după preferinţă
Ingrediente:
5 ouă
200 g zahăr pudră
220 g făină
4 linguri apă
2 linguri ulei
coaja rasă de la 1 lămâie şi 1 portocală
4 plicuri zahăr vanilat
1 plic praf de copt
Pentru umplutură:
125 g unt
250 ml lapte
2 ouă
35 g amidon
50 g zahăr
2 plicuri zahăr vanilat
Pentru decor:
1 l frişcă lichidă
fructe după preferinţă
Mod de preparare:
Pentru blat, pui zahărul cu apa să fiarbă la foc mic. Intre timp, baţi spumă albuşurile, apoi torni încet câte puţin siropul de zahăr fierbinte, bătând continuu.
Adaugi treptat gălbenuşurile bătute cu uleiul, aromele, făina şi praful de copt.
Torni compoziţia într-o formă rotundă, tapetată cu hârtie unsă cu unt. Coci la foc potrivit, timp de 30-35 de minute şi laşi să se răcească în tavă.
Pentru crema, într-o crăticioară pui laptele, zahărul, ouăle, zahărul vanilat şi amidonul.
Omogenizezi bine compoziţia cu telul şi pui crăticioara la foc mic, amestecând continuu.
După ce a devenit groasă crema, tragi vasul de pe foc, adaugi untul, amesteci şi o dai la frigider pentru 2 ore.
Tai blatul, îl umpli cu crema şi îl acoperi cu frişca bătută bine.
Decorezi cu frişca lichidă bătută bine şi cu fructele, apoi dai tortul la rece pentru 12 ore.
Tort cu frisca si cirese din: unt, zahar, oua, faina, lapte, frisca, cirese, capsuni. Ingrediente: 250 g unt moale 300 g zahăr 4 ouă 375 g făină 250 ml lapte esenţă de vanilie 300 ml frişcă lichidă cireşe căpşune Mod de preparare: Se amestecă untul, zahărul şi vanilia până se obţine o cremă. Se […]
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.