Tort cu fructe de padure si ciocolata neagra
PrinteazaTort cu fructe de padure si ciocolata neagra din: oua, unt, faina, nuci, cacao, lapte, iaurt, praf de copt, bicarbonat, sare, zahar vanilinat, zahar, frisca, fructe de padure, gelatina, zeama de lamaie, ciocolata neagra si zahar pudra.
Ingrediente:
Pentru blat
- 2 ouă mari
- 100 g unt
- 120 g făină
- 100 g nuci măcinate
- 20 g cacao neagră
- 80 ml lapte
- 100 ml iaurt
- 1 linguriţă praf de copt
- 1/2 linguriţă bicarbonat
- 1/4 linguriţă sare
- 1 plic zahăr vanilinat
- 140 g zahăr
Pentru cremă
- 200 ml frişcă lichidă
- 500 g fructe de pădure
- 10 g gelatină
- 3 linguri zahăr pudră cu aromă de vanilie
- 1 lingură zeamă de lămâie
Pentru decor
- 200 g frişcă
- 150 g ciocolată neagră
- 20 g unt
- 1 linguriţă zahăr pudră
Mod de preparare:
Pentru blat, freci spumă untul moale cu zahărul. Adaugi ouăle, unul câte unul şi mixezi după fiecare.
Amesteci făina, nuca măcinată, cacaua, sarea, praful de copt şi bicarbonatul.
Adaugi jumătate din ingredientele uscate peste crema de unt şi mixezi uşor, apoi încorporezi iaurtul şi restul de ingrediente uscate şi omogenizezi. La final, adaugi laptele şi mixezi uşor.
Torni compoziţia în tava cu pereţi detaşabili, tapetată cu hârtie de copt. Il coci 1/2 oră, la foc mediu.
Pentru cremă, hidratezi gelatina în 2 linguri apă rece. Zdrobeşti cu furculiţa 1/2 din fructe, într-o strecurătoare fină, deasupra unui vas. Pui pe foc zeama de fructe de pădure şi de lămâie şi 2 linguri de zahăr pudră.
Când ajung la temperatura de fierbere, stingi focul, pui gelatina şi amesteci până se topeşte. Baţi frişca împreună cu zahărul şi torni în fir subţire gelatina, amestecând de jos în sus, apoi încorporezi câteva fructe întregi.
Tai blatul rece în 2 foi. Pui o foaie în forma de tort, întinzi cremă, apoi repeţi straturile. Păstrezi tortul în frigider până a doua zi.
Imbraci cu hârtie de copt exteriorul unei cratiţe cu diametrul puţin mai mare decât al formei pentru tort.
Torni ciocolată topită la bain-marie cu unt şi laşi să se întărească.
Scoţi tortul pe un platou şi îl îmbraci în strat de frişcă amestecată cu fructe.
Pui de jur-împrejur coroniţa de ciocolată şi decorezi cu ciocolata rămasă, topită la bain-marie şi cu frişcă.
Tort cu fructe de padure si ciocolata neagra
Pofta buna!