Tort cu prune uscate si migdale
PrinteazaTort cu prune uscate si migdale din: prune uscate, vin, ciocolata, unt, oua, zahar, faina, praf de copt, migdale.
Ingrediente:
- 200 g prune uscate, fără sâmburi
- 100 ml vin
- 300 g ciocolată neagră
- 200 g unt
- 4 ouă
- 150 g zahăr
- 150 g făină
- 1 linguriţă praf de copt
- 200 g migdale
Mod de preparare:
Prunele uscate le tai cubuleţe şi le amesteci cu vinul. Le laşi deoparte 30 de minute.
Separat, pe baie de aburi, topeşti ciocolata cu untul. După ce s-au răcit puţin, adaugi vinul în care s-au înmuiat prunele.
Baţi ouăle cu mixerul şi zahărul 5 minute, la viteză mare. Adaugi amestecul de ciocolată şi continui să mixezi încă un minut, dar la viteză mică.
Amesteci făina cu 100 g de migdale, praful de copt şi o adaugi la compoziţia de ouă cu ciocolată. La final, pui prunele şi amesteci încet, de jos în sus.
Aluatul obţinut îl aşezi într-o tavă tapetată şi-l dai la cuptorul preîncălzit. După 35 de minute, acoperi blatul cu folie de aluminiu şi-l mai laşi să se coacă încă 15-20 de minute.
Când este gata, îl răstomi cu grijă pe un platou şi-l decorezi cu restul de migdale
Tort cu prune uscate si migdale
Pofta buna!