Tortelli verzi cu carne de bibilică si stafide
PrinteazaO reteta de Tortelli verzi cu carne de bibilică si stafide din: faina alba, oua, spanac, ulei de masline extravirgin, sare, bibilica, praz, morcov, tija de telina, unt, marsala, cimbru, sare, piper, stafide, unt si parmezan.
pentru aluat:
- 220 g faină albă
- 2 ouă
- 2 linguri spanac (piure)
- 1 lingură ulei de măsline extravirgin
- 1 praf de sare
pentru umplutură:
- 1/2 bibilică
- 1 fir de praz
- 1 morcov
- 1 tijă de ţelină
- 2 linguri smântână
- 30 g unt
- 2 linguri Marsala
- 1/2 linguriţă cimbru
- sare şi piper
pentru asezonare:
- 2 linguri stafide
- 1 linguriţă Marsala
- 20 g unt
- 3 linguri parmezan ras
Mod de preparare:
Toarnă faina în formă de fântână şi pune ouăle în mijloc; adaugă spanacul (în prealabil fiert şi pasat), sarea şi uleiul. Amestecă ingredientele cu vârful degetelor, apoi frământă bine până obţii un aluat elastic. Acoperă-1 cu folie alimentară şi pune-1 în frigider să se odihnească 30 de minute.
Dezosează bibilica şi taie carnea bucăţele mici. Toacă mărunt ţelina, morcovul şi prazul şi sotează legumele într-o tigaie cu unt. Adaugă carnea, cimbrul, sare şi piper şi căleşte-le 20 de minute, amestecând continuu, apoi stinge cu Marsala. Lasă compoziţia să se răcească, apoi paseaz-o într-un blender împreună cu smântână.
Imparte aluatul în două şi întinde-1 în foi, apoi aşază pe una dintre ele grămăjoare de umplutură la o distanţă de 2 cm între ele. Acoperă cu cea de-a doua foaie de aluat şi apasă cu mâna pentru a scoate aerul dintre foi şi a le lipi între ele.
Taie cu o formă rotundă de tartă pentru a obţine margini dantelate, apoi lipeşte-le şi răsuceşte-le pe deget. Pune pastele într-o oală cu apă clocotită cu un praf de sare şi fierbe-le 5 minute.
Încălzeşte 20 g de unt într-o tigaie neaderentă, pune stafidele înmuiate şi stoarse, stinge cu Marsala şi pune sare şi piper, după gust. Adaugă 2 linguri de apă în care au fiert pastele. Scurge pastele şi pune-le peste sosul cu stafide, amestecă şi răstoarnă-le pe un platou. Decorează cu parmezan ras şi serveşte-le calde.
Tortelli verzi cu carne de bibilică si stafide
Poftă bună!