Totul despre Uleiul de masline
Totul despre Uleiul de masline – reprezintă o sursă importantă de acid oleic (Omega 9) – un tip de grăsime nesaturată care, odată ajunsă în intestin, este convertită înti-un hormon lipidic (oleoyletha-nolamide sau DEA) eficient în menţinerea sănătăţii celulelor cerebrale.
Cercetătorii de la Universitatea din California au descoperit că participanţii la studiu care au consumat alimente cu OEA au reuşit să îndeplinească anumite sarcini mult mai bine decât cei care nu au avut în meniu asemenea produse.
Ei afirmă că acest hormon lipidic este responsabil pentru transformarea memoriei de scurtă durată în cea de lungă durată.
De asemenea, un anumit antioxidant – oleocantalul – prezent în uleiul de măsline poate încetini distrugerile care apar în creier şi care conduc la declanşarea maladiei Alzheimer, potrivit unui studiu publicat în revista Toxicology and Applied Pharmacology.
Foloseşte uleiul de măsline în salate sau peste legumele gătite. Pentru o gustare rapidă, întinde pe o felie de pâine un amestec de usturoi, sare şi ulei de măsline. Oleocantalul se găseşte în cantităţi mari mai ales în uleiurile extra-virgine, aşa că investeşte într-unul mai bun.
Dacă nu ştii să faci diferenţa între un ulei de calitate şi unul mai slab, atunci reţine că cel bun are un gust uşor picant, amar şi îţi lasă senzaţia unei înţepături pe limbă atunci când îl înghiţi.
Savurati!
Creveti cu curry din: creveti, faina, curry, ou, ulei, sare, piper, ulei de masline. Ingrediente: 500 g creveti 1 ceaşcă cu făină de grâu 1 ou 1 lingură de ulei de măsline ulei pentru prăjit sare piper curry Mod de preparare: Se prepară o cocă din faină, lapte, ou, ulei de măsline, sare, piper […]
Pofta buna!
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.