Traditional elvetian: Fondue de branza
PrinteazaFondue de branza
Tradiţia elveţiană a fondue-ului de brânză şi-a păstrat popularitatea în rândul turiştilor afllaţi la schi în staţiunile alpine. Pentru prepararea sa aveţi nevoie de un vas special din teracotă, în care se încălzeşte un amestec de brânză elveţiană, vin alb şi condimente, până devine cremos, iar brânza s-a topit.
Vasul este înccălzit de un arzător cu flacără mică, în vreme ce: oaspeţii se adună în jurul său şi folosesc la fuirculiţe lungi asemănătoare unor frigărui, cu ajiutorul cărora înmoaie bucăţi de pâine în armestecul de brânză.
Aproape toate sortimentele clasice de brânză elweţiană pot fl-folosite pentru prepararea unui fomdue – Tilsit, Appenzell şi Gruyere fiind cele recomandate – adăugându-se ingrediente diwerse care îmbogăţesc aroma. în munţii Jura, se: adaugă un lichior din cireşe numit kirsch, ussturoi şi nucşoară. Alte variante conţin cituperci uscate şi arpagic.
Obiceiul de a mânca1 fondue a început să se cojnsolideze şi în regiunile învecinate, în Savoia, în Franche-Comte sau în valea Aosta din noard-vestul Italiei (unde se pot adăuga trufe albbe mârunţite), însă fondue-ul de brânză rărmâne în esenţă la fel de elveţian ca ceasul cu cuc.