Turnulete cu cremă de cocos şi cireşe
PrinteazaTurnulete cu cremă de cocos şi cireşe
Ingrediente:
- un pachet de foitaj
- 200 g cireşe
- 4 linguri de zahăr brun
- 300 g brânză de vaci
- un pliculeţ cu cremă de vanilie instant
- 300 ml lapte dulce
- 50 g zahăr tos
- două pliculeţe cu zahăr vanilinat
- o lingură de sirop de cireşe
- 100 g nucă de cocos
- 50 g miezuri de nucă
- o linguriţă de pudră de scorţişoară
- un ou
- unt pentru uns tava
Mod de preparare:
Cireşele se spală, se opresc câteva pentru decor, iar la restul se scot sâmburii. Se toacă mărunt, se pun într-o strecurătoare şi se lasă să se scurgă. Crema de vanilie se prepară conform instrucţiunilor de pe plic şi se introduce la rece pentru 20 de minute.
Brânza de vaci se pune într-un castron, împreună cu zahărul tos şi crema de vanilie răcită. Se adaugă zahărul vanilinat, nuca de cocos şi siropul de cireşe. Se presară nuca măcinată, se amestecă, se acoperă cu folie alimentară şi se introduce la rece.
Foitajul se dezgheaţă la temperatura camerei, se unge cu oul bătut, se presară zahărul brun amestecat cu pudra de scorţişoară, se introduce tava în cuptor şi se coace. Se ţin până când aluatul s-a întărit şi a căpătat o culoare aurie.
Se lasă să se răcească, se ung feliile cu cremă şi se suprapun. Pe ultima felie se pune puţină cremă şi se decorează cu cireşele păstrate pentru decor.
Turnulete cu cremă de cocos şi cireşe
Pofta buna!