Vinete impanate la otet

Printeaza

O reteta de vinete impanate, la otet din: vinete, morcovi, telina, frunze de patrunjel si de telina, cozi de telina, ardei verzi, usturoi sare, si otet.

Ingrediente:Vinete impanate la otet

  • 8-10 vinete sănătoase, potrivit de mari
  • 4 morcovi
  • o ţelină mică
  • frunze de pătrunjel şi de ţelină
  • 10-12 cozi lungi de ţelină
  • 4 ardei verzi
  • câţiva căţei de usturoi
  • sare

pentru soluţia de oţet:

  • un litru de oţet la doi litri de apă
  • 40 g sare pentru fiecare litru de oţet

 

Mod de preparare:

Vinetele se curăţă de codiţă, apoi se crestează pe două părţi, de sus în jos, dar nu de tot. Se opăresc, după care se presează uşor cu un fund de lemn şi se lasă la scurs. Morcovii, ţelina şi ardeii se taie ca fideaua şi se freacă apoi cu puţină sare, ca să se înmoaie.

Se adaugă în compoziţie verdeaţa tocată şi usturoiul tăiat mărunt. Se umplu vinetele, prin cele două crestături, şi se leagă cu coile de ţelină (opărite puţin înainte, ca să fie mai flexibile). Se aşază rânduri-rânduri, într-un bor­can de sticlă, apoi se toarnă soluţia de oţet, fiartă înainte, se închide capacul, se sigilează şi se acoperă cu pleduri groase, lăsând să se răcească în voie, pentru a se steriliza, după care se depozitează în cămară.

 

Poftă bună!


Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.