Vinete umplute a la provencale

Printeaza

Vinete umplute a la provencale 

Ingrediente:

  • 2 vinete potrivite ca mărime
  • ulei de măsline
  • 200 g de ciuperci de Paris (la conservă sau proaspete)
  • 2 căţei de usturoi, tocaţi
  • 1 lingură de mentă tocată
  • 1 lingură de pătrunjel
  • 60 g de măsline negre, fără sâmburi şi tăiate în rondele subţiri
  • 1 ou
  • sare
  • piper

 

Mod de preparare:

Vinete umplute a la provencale: Pentru început, încălziţi cuptorul la 210°C (treapta 7).

Spălaţi vinetele, tăiaţi extremităţile şi, apoi, tăiaţi-le în două, pe lungime. Cu vârful cuţitului, faceţi incizii mici în miez, tăind rectangular pulpa vinetelor şi evitând să străpungeţi coaja. Săraţi şi stropiţi cu ulei de măsline.

Puneţi vinetele într-un vas termorezistent şi lăsaţi la cuptor 30 de minute.

Tocaţi ciupercile. Intr-o oală, încălziţi 2-3 linguri de ulei de măsline, apoi căliţi ciupercile, amestecând cu o spatulă pentru a face zeama să se evapore. Daţi deoparte.

Scoateţi vinetele din cuptor. Cu ajutorul unei linguriţe, îndepărtaţi miezul celor patru jumătăţi de vinete, având grijă să nu rupeţi coaja. Striviţi miezul cu o furculiţă pentru a obţine un piure.

Puneţi din nou oala pe foc, încorporând miezul de vinete. Amestecaţi bine cu o spatulă, timp de 2-3 minute, apoi stingeţi focul.

Pentru prepararea umpluturii, adăugaţi în oală usturoiul, menta, pătrunjelul, măslinele negre şi oul bătut.

Puneţi sare şi piper după gust. Amestecaţi. Umpleţi cojile de vinete cu acest amestec.

Puneţi-le apoi într-un vas uns cu ulei. Puneţi la cuptor şi lăsaţi să se coacă timp de 15 min la 210°C (treapta 7).

Serviţi preparatul fierbinte, alături de salată verde.

 

Poftă bună!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.