Vinul ca medicament in evul mediu

Dupa prabusirea Imperiului Roman, lucrarile lui Hipocrat si Galenus sunt temporar uitate. Se considera ca Dumnezeu este singurul care poate vindeca un bolnav, cu conditia ca acesta sa aiba credinta. In acea epoca, doar calugarii, care sunt si viticultori (fie si numai pentru a produce vinul pentru liturghie), continua sa trateze bolnavii cu vin, în care macereaza plante medicinale cultivate în gradina lor.

Dar odata cu Scoala de medicina de la Salerno din Campania (Italia), care înfloreste în veacul al IX-lea, convingerea ca vinul detine virtuti terapeutice revine, astfel încât pe usa de intrare a spitalului sta scris acest îndemn: „Bea putin vin.” Cartile de învatatura ale acestei prestigioase „facultati de medicina” detaliaza principiul. Putem citi urmatoarele: „Vinul cel bun da vârstnicilor o senzatie de tinerete. Vinul pur are multiple efecte benefice, el tonifica creierul, bucura stomacul, alunga supararea, usureaza viscerele prea îngreunate. Ascute spiritul, da stralucire ochilor si auz fin urechii, e dusmanul grasimii si asigura o sanatate viguroasa.”

Separat de aceasta scoala – care s-a bucurat de o mare înflorire pâna în secolul al Xll-lea -, un celebru medic arab, Avicenna (980-1037), lauda si el meritele vinului, despre care ne asigura ca este „cel mai bun prieten al înteleptilor”.

Sfârsitul perioadei medievale (secolele al Xll-lea — al XlV-lea) este martora înfloririi medicinii scolastice, în 1220 inaugurându-se Facultatea de medicina de la Montpellier. Aici se diseca în principal textele medicale vechi, care constituie o ampla sursa de inspiratie. In Anti- dotarium Nicolai, aproape jumatate din „retetele” medicale contin vin. Dar cel mai adesea, vinul este unul dintre elementele fundamentale ale diverselor tratamente. Este epoca faimosului teriac, potiune cu o multime de componenti, printre care si vinul.

Toate aceste preparate vizeaza „sa reconstituie caldura corpului”, „sa destupe canalele ficatului, splinei sau vezicii”, sa elimine „starile proaste”, sa usureze digestia si chiar sa spele ranile. Pentru ca multe remedii care contin vin se folosesc în aplicatii externe.

Henri de Mondeville (1260-1320), mare chirurg de razboi, recomanda sa se bea vin a doua zi dupa o operatie provocata de rani de razboi. „Dar vinul, spune el, va trebui sa fie cel mai bun posibil, usor, aromat si placut la gust. Se pot prescrie 50 cl la masa de dimineata si 25 cl seara.” Arnaud de Villeneuse (1240T1320) are, în ce-l priveste, o predilectie cu totul speciala pentru vinurile albe: „Provocând o încalzire redusa si fiind mai putin hranitoare, ele ranesc mai putin creierul si provoaca mai multa urina decât celelalte. Sunt mai potrivite pentru scolari si studenti, care trebuie sa aiba de-a face cu vinuri blânde pentru o buna judecata. De asemenea, ele sunt recomandabile celor cu un creier mai obosit în mod natural sau accidental.” Cât despre Boccaccio, el povesteste ca a rezistat la epidemia de ciuma bând vin cu moderatie.