Vinul ca medicament in perioada Renasterii si in secolul Luminilor

ÎN RENASTERE

Principiile hipocratice, ca si cele ale lui Galenus, ramân multa vreme de referinta, întrucât lucrarile unor cercetatori ca Harvey si Pecquet asupra circulatiei sangvine si limfatice se impun cu greu. Farmacopeea epocii continua sa fie dominata de plante, dar dezvoltarea cunostintelor, deschiderea spre lume ce caracterizeaza aceasta epoca si amplul recurs la Antichitate confirma credinta în virtutile medicinale ale vinului.

Unul dintre principalii elogiatori si propagandisti ai vinului nu este altul decât Fransois Rabelais, despre care uitam prea adesea ca a fost un respectabil medic de la Facultatea din Montpellier, care proclama sus si tare: „Sucul vitei-de-vie limpezeste mintea si puterea de întelegere, alunga tristetea, da bucurie si calm.” El recomanda în mod special floarea de sunatoare în vin fiert ca leac pentru calmarea junghiurilor.

Retetele medicinale care contin plante macerate în vin sunt recomandate în epoca pentru actiunea lor antiseptica, pentru a trata infectiile nazale si ale gâtului, pentru a calma tusea, pentru provocarea lactatiei la doici, contra galbenelii sau chiar ca afrodiziac (patruzeci si unu de remedii pentru „a aprinde putin dragostea”). In schimb, vinul nu este recomandabil celor cu guta.

Contemporan cu Rabelais, Michel de Montaigne, dincolo de statutul sau de literat si moralist, este si viticultor. Calator neobosit, mereu avid de cultura si întelepciune, el nu ezita sa zaboveasca pe malurile lacului Leman pentru a urma cure cu vin de Villeneuve, un vin alb cu proprietati diuretice cunoscute. Filozoful oenofil îsi afirma adeziunea la principiile Scolii de la Salerno când precizeaza în eseurile sale: „Am auzit de la Sylvius, excelent medic din Paris, ca pentru a pastra functiile stomacului si a face ca ele sa nu se îngreuneze, este bine ca, o data pe luna, sa le trezim printr-un exces de vin si sa le stimulam ca sa nu se leneveasca.”

Aceste practici sunt de altfel curente pentru umanistul olandez Erasmus, care a gasit în vinul de Beaune remediul ideal pentru a-si activa digestia cam lenesa.

Cât despre Ambroise Pare, chirurgul familiei de Valois, el foloseste metodic cataplasme cu vin rosu pentru a trata leziunile pacientilor sai raniti pe câmpul de onoare. Aceasta terapeutica se întelege mai bine de când” au fost puse în evidenta proprietatile antibiotice a numeroase vinuri rosii si îndeosebi a soiurilor de Medoc.

ÎN SECOLUL LUMINILOR

Asa cum ne aminteste cu umor Moliere, sângerarea, purgatia si clisma constituie în aceasta epoca tripticul oricarei medicatii „serioase”. Dar asta nu înseamna ca este abandonata orice referinta la vin. Dimpotriva, vinul îsi pastreaza în continuare locul sau ca terapie de baza.

Astfel Fagon, medicul personal al lui Ludovic al XlV-lea, îi prescrie ilustrului sau pacient, atunci când acesta are o criza de guta, sa înlocuiasca vftiul de Burgundia, care figureaza zilnic în meniul regal, cu sampanie. Tot asa, medicul Helvetius, care are în grija sanatatea regelui, prescrie folosirea vinului ca medicament în peste douazeci de retete dintr-un total de saizeci. Acest celebru practician declara ca „nu trebuie sa ne opunem întrebuintarii moderate a vinului, fiindca el este util si chiar necesar pentru a înlesni digestia si a fortifica stomacul convalescentilor”.

Chimistul Furcroy este si el de aceeasi parere, de vreme ce scrie: „Vinul este un remediu excelent pentru persoanele care nu beau de obicei. Este un tonic, un dezinfectant al gurii, un energizant si un întaritor foarte puternic.”

In aceasta epoca, marea majoritate a membrilor corpului medical, din Franta si din alte parti, sunt de acord în a recunoaste vinului virtuti medicale care merg dincolo de ameliorarea problemelor digestive. Poate parea surprinzator ca tocmai în tarile anglo-saxone aceasta abordare era cel mai bine împamântenita: la initiativa lui Cromwell, sub pretextul unei întoarceri „la puritatea moravurilor”, cultura vitei-de-vie a fost suprimata în Marea Britanie unde ea era totusi înfloritoare. Din acel moment, englezii au devenit mari amatori de vinuri frantuzesti (în special de Bordeaux), dar chiar daca au ajuns prin forta lucrurilor niste bautori mai putin înveterati, ei nu au încetat nicicând sa foloseasca vinul în terapii.

In Enciclopedia lui Diderot si d’Alembert, un lung articol este consacrat virtutilor diverselor vinuri: „Vinurile de Orleans fortifica stomacul. (…) Vinurile de Burgundia sunt hranitoare. (…) Vinul rosu de Bordeaux este auster (aspru), el fortifica tonusul stomacului, nu tulbura nici capul si nici operatiunile mintii, se amelioreaza prin transport. Vinul din Europa este, poate, cel mai sanatos. Vinurile de Champagne exala o aroma subtila ce ajunge la creier.” Cât despre Voltaire, el declara: „Putin vin baut cu masura este un leac pentru suflet si trup.”