Vinul – un pahar de savoare si sanatate
PrinteazaUn măr pe zi ţine doctorul departe, spune o vorbă înţeleaptă, pe care cei mai mulţi dintre noi ne şi străduim să o urmăm. Mediteraneenii se jură că această proprietate de a ţine doctorul departe o are şi un pahar de vin roşu la masa de prânz. Iar starea lor de sănătate în raport cu starea de sănătate a celorlalţi europeni vine în sprijinul lor. E adevărat că la dieta mediteraneană contează un tot, nu doar vinul – multe verdeţuri, mult peşte, ulei de măsline, plus starea de spirit de la masă: mân¬carea se savurează, se mestecă pe îndelete şi nu se exagerează cu cantitatea ingerată.
Ce contine vinul
Considerat al doilea fluid după sânge, din punct de vedere al complexităţii compoziţiei sale, vinul conţine în medie 85% apă, 12% alcool, iar în cele 3 procente rămase „înmagazinează” alte 1000 de elemente, precum zahăr rezidual, potasiu, calciu, magneziu, sodiu, fier, fosfor, polifenoli, sulfaţi, azotaţi, aminoacizi.
Proteinele din vin au un mare grad de stabilitate. Consumat în cantităţi rezonabile, vinul reprezintă un aliment complet. Desigur, vorbim de vinuri naturale, care nu au fost supuse unui proces de „îmbunătăţire” agresiv. De regulă, vinurile roşii se servesc la temperatura camerei şi însoţesc mâncăruri cu carne roşie dar şi de pasăre, cu sosuri, grătare etc. Vinul roşu e un inamic declarat al grăsimilor.
Utilizarea vinului pentru a da un plus de savoare bucatelor
Vinurile albe se servesc reci, în special la peşte şi la dulciuri, dar şi la o friptură de porc cu sos de coacăze, de exemplu.
Apoi să nu uităm de savoarea deosebită a mâncărurilor care au printre ingrediente şi vin.
Că e vin alb (preferabil în mâncăruri), că e vin roşu (la friptură la tavă e un deliciu suplimentar), această licoare, ce avea în vechime zeul ei, va îmbogăţi savoarea retetelor tale.
Noroc si sănătate!