Zacusca de ciuperci de padure

Printeaza

O reteta simpla de zacusca de ciuperci de padure din: ciuperci de padure sau de cultura, ceapa, gogosari, untdelemn, sare, boabe de piper si foi de dafin.

Ingrediente:Zacusca de ciuperci de padure

  • un kg ciuperci de pădure sau de cultură
  • un kg ceapă
  • un kg gogoşari
  • două căni de untdelemn
  • sare
  • boabe de piper
  • foi de dafin

 

Mod de preparare:

Ciupercile se aleg să fie sănătoase, se spală, se curăţă de pieliţe codiţele şi pălăria, apoi se fierb, după care se lasă la scurs şi se toacă foarte mărunt cu cuţitul (pot fi date şi prin maşina de tocat cu sită mare). Intre timp, ceapa se ţine un pic în apă rece, pentru a-i lua tăria şi a nu te ustura ochii, apoi se dă prin maşina de tocat.

In zeama rămasă de la ciuperci se adaugă două căni cu untdelemn, sarea tre­buincioasă şi celelalte condimente şi se fierbe ceapa mărunţită. Gogoşarii se spală şi se curăţă de seminţe, apoi se trec şi ei prin maşina de tocat. Se pun toate ingredientele într-o oală mare, care se lasă pe flacăra de aragaz doar până dă în clocot, după care se introduce în cup­tor, la foc mic. Din când în când, oala se scoate şi se învârte în ea cu o lingură de lemn, să nu se prindă.

Se ţine la cuptor până scade bine. Se pune fierbinte în borcane fierbinţi (care au fost ţinute sub jetul de apă caldă sau au fost încălzite la bain-marie în cuptor). Chiar şi aşa, bor­canele se aşază pe o lamă de cuţit atunci când se pune zacusca fierbinte în ele. Se pune capacul bine şi borcanele se acoperă cu pături de lână sau cu perne de fulgi, până a doua zi, când se răcesc şi pot fi duse în cămară.

 

Poftă bună!

Incoming search terms:

  • zacusca de ciuperci de padure
  • zacusca cu ciuperci de padure
  • zacusca de bureti de padure

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.