Zacusca de ardei si gogosari

Printeaza

Zacusca de ardei si gogosari

Ingrediente:Zacusca de ardei si gogosari

  • 1 kg roşii,
  • 4 gogoşari
  • 4 ardei graşi
  • 1 morcov mijlociu
  • 1 ceapă
  • 2 — 3 căţei de usturoi
  • 50 g ulei
  • 1 lingură zahăr
  • sare

 

Mod de preparare:

Se fierb roşiile şi se trec prin sită. Între timp se coc gogoşarii şi ardeii. Se curăţă, se îndepărtează cotorul şi seminţele, şi se taie felii nu prea mărunte. Se curăţă morcovul şi se taie felii, de asemenea se taie ceapa peştişori.

Morcovul şi ceapa se prăjesc uşor în ulei şi, când s-au muiat, se pun în sosul de roşii, împreună cu gogoşarii, ardeii şi usturoiul. Se adaugă zahărul şi se potriveşte gustul sărat. Această zacuscă se poate păstra şi pe iarnă.

Pentru aceasta, când este gata, se pune în borcane care se acoperă cu hârtie pergament sau cu celofan, se leagă şi se fierb o jumătate oră într-un vas cu apă.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.