Zacusca de fasole verde

Printeaza

Zacusca de fasole verde din: fasole verde, untdelemn, ardei, bulion de tomate, sare, piper.

 

Ingrediente:

  • 6 kg fasole verde
  • 1 l untdelemn
  • 1 1/2 kg ceapa
  • 3 kg ardei rosii sau gogosari
  • 1 l bulion de tomate
  • 2-3 foi de dafin
  • sare
  • piper negru macinat

 

Mod de preparare:

Alegi păstăi de fasole cât mai crude, mai tinere, care nu au aţe. Cureţi ceapa, gogoşarii şi păstăile de fasole verde.

Tai ceapa mărunt, iar gogoşarii şi ardeii îi dai prin maşina de tocat sau îi tai în fâşii înguste.

Opăreşti păstăile, apoi le scurgi şi le dai prin maşina de tocat sau le mărunţeşti în blender.

Căleşti în ulei, la foc mic, ceapa şi gogoşarii tocate. Amesteci din când în când, iar după 20 de minute pui fasolea şi foile de dafin rupte în bucăţi şi introduci vasul în cuptorul cald, la foc mediu. .

Periodic, deschizi uşa cuptorului, scuturi vasul cu scurte mişcări, pe orizontală, ca să nu se lipească zacusca de baza vasului.

După aproximativ 1 oră, adaugi bulionul, sare şi piper-după gust şi introduci din nou vasul în cuptor, până când uleiul se ridică la suprafaţă.

Scoţi foile de dafin şi pui zacusca în borcane sterilizate, de 350-400 ml.

Le închizi ermetic şi le sterilizezi timp de 20 de minute.

Le depozitezi în cămară a doua zi, după ce s-au răcit în apa în care au fiert.

 

Zacusca de fasole verde

Zacusca_de_fasole_verde

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.